Burduja, nou mesaj împotriva tranzacției prin care ungurii de la MVM ar urma să preia E.On Energie România

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reluat, la postul tv Digi 24, câteva argumente pentru care el este împotriva tranzacției prin care grupul maghiar de stat MVM urmează să preia firma de furnizare a gazelor și energiei electrice a E.On din România.
Mihai Nicuţ - D, 26 ian. 2025, 17:02
Burduja, nou mesaj împotriva tranzacției prin care ungurii de la MVM ar urma să preia E.On Energie România

”În primul rând, legăturile companiei MVM cu Federaţia Rusă, ele sunt evidente din date deschise. Cumpără, de exemplu, de la Gazprom gaze, are legături pe zona nucleară cu Federaţia Rusă. Valoarea tranzacţiei a fost vehiculată la peste 200 de milioane de euro când o furnizare de două ori mai mică în România, anul trecut, s-a vândut cu 15 milioane de euro. Deci puteţi să puneţi dublu, triplu, dar nu se ajunge la de 10 – 12 ori mai mult. De asemenea, faptul că în contractul pe care noi l-am analizat între MVM şi E-ON Furnizare compania maghiară îşi rezerva dreptul să vândă la rândul ei acţiunile pe care le preia unor entităţi terţe, inclusiv din afara Uniunii Europene”, a spus Sebastian Burduja, întrebat de ce se opune tranzacției.

El a mai adăugat că firma de furnizare E.On Energie are o bază de date de peste trei milioane de clienţi şi nu au fost prezentate garanţii din partea companiei maghiare privind protecţia datelor şi faptul că nu vor exploata în vreun fel analiza profilului de consum din fiecare gospodărie.

”Toate aceste sunt rezerve care vor fi discutate în Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe, instrument care există şi în Ungaria, şi în Austria şi Spania, şi care în trecut în România a refuzat tranzacţii, iar în Spania, exact aceeaşi comisie a refuzat o tranzacţie de achiziţie din partea unei companii maghiare din acelaşi grup ca MVM a unei companii feroviare. Există precedent”, a mai spus Burduja.

Grupul german E.On a anunțat, la jumătatea lunii trecute, că a ajuns la un acord cu compania ungară MVM, cu capital majoritar de stat pentru vânzarea diviziei de furnizare de gaze și energie electrică a E.ON din România și a firmei de servicii E.ON Asist Complet. Tranzacția era preconizată să se încheie în prima jumătate a anului 2025, iar valoarea ei nu a fost dezvăluită, dar surse din piață au arătat că este vorba despre 200-210 milioane de euro. Ulterior, autoritățile de la București au anunțat că tranzacția “va intra pe circuitul complex de avizare, atât la nivel naţional, cât şi european”, care implică o analiză detaliată a respectării normelor de concurenţă, dar și analiza din partea Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), “instituţie care supraveghează investiţiile strategice pentru a proteja interesele României”.

În 15 ianuarie Ministerul Energiei a anunțat că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția. Puteți citi motivele invocate atunci dând click AICI

Te-ar mai putea interesa și
Trump: SUA vor vinde sisteme de apărare antirachetă Patriot către UE care le va furniza apoi Ucrainei
Trump: SUA vor vinde sisteme de apărare antirachetă Patriot către UE care le va furniza apoi Ucrainei
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că intenţionează să vândă sisteme de apărare antirachetă Patriot către Uniunea Europeană, care le va furniza apoi Ucrainei,......
Ucrainienii au atacat cu drone un centru de instruire de la centrala nucleară Zaporojie
Ucrainienii au atacat cu drone un centru de instruire de la centrala nucleară Zaporojie
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, a anunțat luni administrația ...
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, în așteptarea marii scumpiri de la 1 august. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, în așteptarea marii scumpiri de la 1 august. Cât costă acum benzina ...
Prețul motorinei a crescut azi, pentru a doua oară în această lună, la benzinăriile din România, cu două săptămâni ...
Bulgaria extinde funcțiile camerelor video de trafic. Acestea vor înregistra atât viteza cât și circulația pe banda de urgență
Bulgaria extinde funcțiile camerelor video de trafic. Acestea vor înregistra atât viteza cât și circulația pe banda ...
Oficialitățile de la sud de Dunăre au anunțat că din această săptămână vor fi emise amenzi pentru încălcările ...