„Dacă am fi liberalizat piața acum, ar fi fost creșteri de 60-100% pentru 95% din consumatori, doar la 5% dintre ei ar fi fost prețuri comparabile sau mai mici”, a spus ministrul, în conferința ZF Power Summit.
Așa a motivat el propunerea Ministerului Energiei de a prelungi cu trei luni, până la 1 iulie, schema de plafonare-compensare pentru electricitate.
În ceea ce privește piața gazelor, ministerul a propus prelungirea cu 12 luni a schemei de plafonare, până la 1 aprilie 2026, astfel încât să nu crească prețul gazelor stocate pentru iarnă.
Întrebat dacă ministerul a calculat se va întâmpla cu facturile oamenilor după 1 iulie, Burduja a răspuns: „E greu să avem un glob de cristal, lucrurile sunt în dinamică. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar opri războiul din Ucraina în perioada imediat următoare, dacă s-ar relua tranzitul de gaz rusesc sau dacă s-ar întâmpla alte evenimente”.
El a mai spus că există în plan măsuri pentru piața internă, astfel încât peste trei luni să existe mai multă lichiditate în piață:
„Principalele măsuri pe care vrem să le luăm vizează creșterea lichidității pe piața energiei, încurajarea acordurilor care nu sunt doar pe PZU, dar și încurajarea activității de trading corect de care ai nevoie. Impunând o taxare excesivă e posibil să fi descurajat marii traderi europeni are au resurse și își pot asuma riscul să cumpere o energie mai scumpă care peste un timp devine mai ieftină, dar astfel de măsuri creează lichiditate în piață”.
În ceea ce privește consumatorii vulnerabili, aceștia vor fi protejați printr-un sistem de carduri sau vouchere, a mai spus ministrul.