Burduja: Prin renunțarea la taxa pe soare aducem claritate în cadrul legislativ şi eliminăm incertitudinile şi potenţialele ameninţări ale dezvoltării prosumatorilor în România

16 03. 2024
burduja 43467567534

„Când am fost învestit ministru al energiei, am spus din prima zi că voi asculta mereu vocea cetăţenilor pentru un proiect naţional comun: energie pentru o nouă Românie. La fix 9 luni de atunci, în urma numeroaselor discuţii, întâlniri şi dezbateri, inclusiv prin demersuri la Comisia Europeană, eliminăm taxa pe soare pentru prosumatori. Am pus în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care am demarat procedurile legale pentru eliminarea posibilităţii introducerii acestei taxe. Prin acest demers aducem claritate în cadrul legislativ şi eliminăm incertitudinile şi potenţialele ameninţări ale dezvoltării prosumatorilor în România”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că în prezent sunt peste 120.000 de prosumatori în România, cu o putere instalată de 1.500MW, peste cea a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.

„Voi continua să sprijin prosumatorii, pentru ca România Viitorului are nevoie de energie în 3D: descentralizată, digitalizată şi decarbonizată”, a transmis ministrul.

De asemenea, a menţionat că, pentru restul românilor, „care încă nu au şansa să îşi producă singuri energia”, va continua schema de sprijin prin măsurile de plafonare-compensare. Totodată, va fi redus costul energiei electrice şi gazelor naturale, ceea ce va duce, în condiţii normale, la facturi mai mici pentru români şi pentru companiile româneşti.

„Până acum, conform celor mai recente date publicate de Comisia Europeană, luând în calcul preţurile plafonate, nu cele din contracte, ci cele plătite efectiv de consumatori, românii au al patrulea cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană”, a punctat Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei a lansat vineri în dezbatere publică modificarea OUG 27/2022 privind plafonarea preţurilor la energie, obiectivele fiind un preţ corect pe facturile românilor, în contextul scăderii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, şi crearea cadrului pentru trecerea etapizată la o piaţă mai competitivă.

În plus, conform unui comunicat al ministerului, se propune eliminarea „taxei pe soare”.

Astfel, având în vedere importanţa asigurării în plan economic şi social a unui nivel ridicat de protecţie a clienţilor finali de energie electrică/gaze naturale, Autoritatea de Reglementare a propus etapizarea măsurilor de ieşire din schema de sprijin, în sensul introducerii unei perioade de tranziţie de un an, începând de la data de 1 aprilie 2025 şi până la data de 31 martie 2026.

În această perioadă este stabilită valoarea maximă a componentei de achiziţie a energiei electrice/gazelor naturale din preţul aferent ofertelor de furnizare, aplicabil în perioada de tranziţie, pe baza unei formule, luând în considerare media ponderată a preţurilor rezultate din toate tranzacţiile cu produse standardizate pe termen mediu şi lung realizate pe pieţele la termen şi media ponderată a preţurilor de închidere a PZU, la care se aplică un coeficient de 1,1, care acoperă eventuale dezechilibre/profilare.

„Din analiza datelor disponibile, pentru energie electrică, ca exemplu, în anul 2021, când piaţa era complet liberalizată, PZU avea o pondere de aproximativ 46%, şi astfel, în vederea stimulării tranzacţionării pe pieţele la termen se propune o pondere de 40%, iar pentru gaze naturale, ponderea PZU este între 5-10%”, explică sursa citată.

De asemenea, va fi stabilită valoarea maximă a componentei de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale din preţul aferent ofertelor de furnizare, aplicabil în perioada de tranziţie, şi din preţurile realizate, precum obligaţia furnizorilor de energie electrică/gaze naturale de a elabora oferte pentru perioade subsecvente de cel puţin 3 luni.

Preţul energiei electrice/gazelor naturale din contractele cu clienţii finali aferent fiecărei perioade subsecvente pentru perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 va fi stabilit ca sumă a componentei de achiziţie şi a componentei de furnizare, iar preţul energiei electrice/gazelor naturale realizat aferent fiecărei luni din perioada de tranziţie se determină ca sumă a componentei de furnizare şi a componentei de achiziţie a energiei electrice/gazelor naturale determinată pe baza cantităţilor achiziţionate şi a preţurilor aferente acestor tranzacţii.

La calculul preţul final facturat pentru consumul realizat în perioada de tranziţie va fi luat în considerare minimul dintre preţul energiei electrice/gazelor naturale din contract şi preţul energiei electrice/gazelor naturale realizat.

Proiectul de OUG mai prevede abrogarea prevederilor art. 21 alin. (3) privind taxa pe soare din cuprinsul Ordonanţei nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ca urmare a punctului de vedere exprimat de CE la solicitarea autorităţilor române conform căruia neincluderea prevederii în legislaţia naţională nu afectează transpunerea Directivei (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

Totodată, în proiect a fost introdusă, pentru claritate, obligaţia furnizorului de a defalca preţul final pe aceleaşi componente în oferta de furnizare, în contractul de furnizare şi în preţul final facturat clientului final, în concordanţă cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/1952 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile europene referitoare la preţurile la gaze naturale şi energie electrică, potrivit cărora preţul practicat în cazul clienţilor finali de gaze naturale/energie electrică pe tranşă de consum este suma celor trei componente principale: componenta referitoare la energie şi la furnizare, componenta referitoare la sistem/reţea (de transport şi distribuţie) şi componenta care cuprinde impozitele, comisioanele, taxele şi tarifele

„Luând în considerare evoluţiile costurilor pe care le înregistrează furnizorii de gaze naturale, este necesară actualizarea componentei de furnizare pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale şi luarea în considerare a noii valori la stabilirea preţului final”, se precizează în comunicat.

Proiectul propune şi scăderea preţului gazelor naturale pe care producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligaţia să le livreze, începând cu data de 1 aprilie 2024, furnizorilor clienţilor casnici, furnizorilor producătorilor de energie termică sau direct către producătorii de energie termică şi operatorului de transport şi sistem/operatorilor concesionari de distribuţie titulari ai unei licenţe de operare – operatori de reţea de la 150 lei/MWh la 120 lei/MWh.

De asemenea, având în vedere scăderea preţurilor pe pieţele de energie electrică, se propune reducerea plafonului pentru care se plăteşte taxa de solidaritate de către producătorii de energie electrică la 400 de lei/MWh în vederea asigurării sursei financiare necesare susţinerii schemei de sprijin.

Pe baza aceloraşi considerente, se propune reducerea valorii de tranzacţionare prin Mecanismul de achiziţie centralizată de la valoarea de 450 de lei/MWh la 400 de lei/MWh, această măsură asigurând reducerea impactului bugetar, în procesul de compensare, şi fluidizarea circuitelor financiare în sensul că furnizorii vor avea sume mai mici blocate în desfăşurarea activităţii.

O altă prevedere a proiectului de act normativ se referă la reducerea perioadei de aplicare a Mecanismului de achiziţie centralizată de la data de 31 martie 2025 la data de 31 martie 2024, participarea voluntară la acest mecanism începând cu data de 1 aprilie 2024, precum şi posibilitatea tuturor producătorilor de energie electrică de a participa în mod voluntar la acest mecanism pentru a se putea relua tranzacţiile pe baza mecanismelor concurenţiale şi pentru a se stimula creşterea lichidităţii, astfel încât să se permită furnizorilor achiziţia de energie necesară prin contracte pe termen mediu şi lung.

Proiectul propune şi creşterea marjei prevăzute în cadrul art. 5 din cuprinsul anexei nr. 6.1 de la 2% la 10% în vederea stimulării reluării cumpărării şi vânzării pe piaţa angro care va avea ca efect crearea de surse pentru susţinerea schemei de compensare şi creşterea lichidităţii în piaţa concurenţială, ceea ce va conduce la preţuri de referinţă relevante şi la restabilirea echilibrului în pieţele de energie.