Burduja: România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte investiţiile în stocare din PNRR

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte investiţiile în stocare din PNRR, contractele pentru 1500 MWh în capacităţi de stocare vor fi semnate în curând iar în 2025 - 2026 aceste investiţii vor fi finalizate, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
AGERPRES - mar, 15 oct. 2024, 11:16
Burduja: România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte investiţiile în stocare din PNRR

Acesta a vizitat recent, în judeţul Constanţa, cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România, investiţie care aparţine companiei Monsson, scrie Agerpres.

„Foarte important este că parcul solar Gălbiori 2, de 35MW, care face parte din acest complex energetic, este finanţat de Ministerul Energiei, prin PNRR. Este unul dintre contractele de care suntem mândri. Producţia şi stocarea de energie sunt obiective cheie ale mandatului meu, pentru că ele vor însemna siguranţă şi preţuri corecte în facturi. Până acum am semnat 297 de contracte pentru noi capacităţi de producţie energie regenerabilă, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro şi o putere instalată de 1881 MW. Suntem pe ultima sută de metri cu investiţiile în stocare din PNRR – vom semna în curând contractele pentru 1500 MWh în capacităţi de stocare. Vom vedea în 2025-2026 aceste investiţii finalizate”, a precizat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al companiei Monsson.

Ministrul de resort a arătat, în context, că 98% dintre toate echipamentele folosite în cadrul investiţiei sunt fabricate în UE, iar peste 60% sunt fabricate în România.

La rândul său, Sebastian Enache, membru al board-ului Monsson, a afirmat că investiţia, realizată din surse proprii, are scopul de a reduce „volatilitatea producţiei de energie regenerabilă din portofoliul propriu şi de potenţial ajutor pentru echilibrarea Sistemului Energetic Naţional”. „Deja prima fază a proiectului este funcţională şi acreditată, iar faza a doua va începe probele în data de 15 noiembrie 2024. Considerăm că România are nevoie imediată de cât mai multe capacităţi de stocare. Tehnologia modulară de stocare de energie pe care am dezvoltat-o intern şi pe care o utilizăm cu succes permite construcţia rapidă şi operarea sigură şi eficientă a instalaţiei pentru cel puţin 30 de ani”, a explicat reprezentantul companiei.

Unitatea de stocare are o putere instalată de 24 MWh – (6MWx4h), fiind construită de Monsson, în cadrul unui proiect unicat, aflat în curs de brevetare şi foloseşte baterii din producţia autohtonă. Obiectivul face parte dintr-o capacitate de stocare mai amplă şi reprezintă punctual prima etapă din aceasta, care va avea un total de 216 MWh. Conceptul dezvoltat în judeţul Constanţa este modular şi se pretează pentru soluţii de stocare de mari dimensiuni, utilizând cele mai noi tehnologii de monitorizare şi siguranţă existente în acest moment, în România, pentru acest tip de produse.

Software-ul de monitorizare şi control este creat de echipa Monsson şi este utilizabil pentru sisteme complexe, atât pentru proiecte hibride solare-eoliene-stocare, cât şi pentru trading-ul de energie. Soluţia Monsson foloseşte baterii din industria autohtonă, produse de compania românească Prime Batteries Technology. Unitatea de stocare va fi încărcată cu energie produsă de Parcul Eolian existent în operare de 50MW, cu energie fotovoltaică produsă de Parcul fotovoltaic Gălbiori 2 de 35MW finanţat prin PNRR, cât şi de la reţeaua naţională, când nu este vânt sau soare. Controlul proiectului hibrid se face total automat, de la distanţă, fără personal operaţional local şi funcţionează în sistem integrat, prin software-ul propriu creat de Monsson.

Monsson dezvoltă în acest moment faza a doua a proiectului de 216 MWh de stocare a energiei în baterii, fază care constă în construcţia a 96MWh, compusă din trei blocuri de stocare de câte 8 MW x 4 h fiecare, aflate în stadiu avansat de construcţie, mai exact au ajuns la peste 90%. Faza a treia a proiectului va fi demarată cel mai probabil în luna ianuarie a anului 2025.

Prezentă de peste 20 ani pe piaţa de energie regenerabilă din România, compania Monsson a devenit dezvoltatorul principal de proiecte de energie electrică din surse regenerabile, printr-un portofoliu de peste 5GW, eolian şi fotovoltaic. Monsson furnizează servicii de Proiectare, Dezvoltare, Construcţie şi Operare pentru proiecte de energie regenerabilă, precum şi pentru proiecte inovatoare de stocare a energiei în baterii.

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...