Burduja şi ambasadorul din Qatar au negociat posibilităţi de cooperare în domeniul energetic
„Astăzi, 12 septembrie 2023, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut o întrevedere la sediul Ministerului Energiei cu E.S. domnul Osama Yousef A.A. Alqaradawi, ambasadorul statului Qatar în România. În cadrul întâlnirii bilaterale au fost abordate aspecte precum explorarea posibilităţilor de cooperare cu Qatarul în domeniul energetic, implicând atragerea de investiţii qatareze, reciproc avantajoase”, se precizează în comunicat.
De asemenea, în discuţiile dintre cei doi oficiali au fost trecute în revistă principalele atuuri de care dispune România ca potenţial partener de afaceri în domeniul energetic cu Qatar, atât sub aspectul locaţiei, cât şi prin prisma resurselor de gaze de care dispune.