Burduja taie din elanul sârbilor pentru construcția hidrocentralei Porțile de Fier 3: “N-au vorbit cu mine, nu avem un dialog formal, fără aprobarea României nu se poate face”

18 06. 2024
burduja 7886586789

“M-am văzut cu doamna ministru din Serbia cred că acum șase luni. Au spus: ne gândim, avem în plan această chestiune și ne vom consulta la fiecare pas cu partea română. Le-am spus: trebuie să vă consultați că altfel nu o faceți, credeți-mă! Din perspectiva unei aprobări, să-i spunem, din partea României, fără de care nu se poate face. Nu a fost un dialog formal cu noi pe această temă de atunci până azi. Urmărim subiectul, așteptăm să se adreseze formal Ministerului Energiei, să ne spună cu ce au avansat, să întrunim specialiștii, să analizeze impactul acelui proiect asupra proiectelor existente și nu o să permitem nimic care să afecteze negativ capacitatea sistemului energetic national. Este exclus”, a spus ministrul Energiei, la conferința de presă în marja forumului regional FOREN 2024, care are loc la Neptun, răspunzând la o întrebare pe această temă

Când i s-a amintit despre declarațiile recente ale ministrului Energiei din Serbia referitoare la proiectul noii hidrocentrale pe Dunăre, Burduja a spus sec: “Nu se bazează pe niciun fel de discuție cu mine”.

Guvernul de la Belgrad a anunțat la 20 mai că proiectul centralei hidroelectrice de pe Dunăre Djerdap 3 (Porțile de Fier III) este unul de importanță specială pentru Serbia, este strategic și va fi unul dintre cele mai mari proiecte energetice din regiune, potrivit Ministerul Energiei și Minelor din Serbia, citat atunci de Europa Liberă.

Anunțul a fost făcut după discuția ministrului sârb al Minelor și Energiei, Dubravka Đedović Handanović, cu ambasadorul României în Serbia, Silvia Davidoiu, iar potrivit aceleiați surse, sârbii au anunțat că s-au creat echipe în Serbia și România pentru construcția hidrocentralei și că proiectul general și studiul de fezabilitate au fost deja finalizate.

Ar trebui să fie vorba despre o centrală situață la km 1007 al Dunării (actualil baraj de la Porțile de Fier 1 este la km 943)  care ar putea să fie și reversibilă, adică să poată și stoca energie.

Ulterior declarațiilor din Serbia, Ministerul Român al Energiei a reacționat printr-un comunicat de presă.

“Partea sârbă a adus la cunoștință părți române și intenția construcției unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj la Porțile de Fier III. Partea română a răspuns că este esențial ca Serbia să comunice proactiv cu partea română despre acest proiect. Proiectul poate fi pozitiv iar România ar putea avea disponibilitatea de a se alătura cu o participație egală. Pe de altă parte însă, consecințele asupra mediului și navigabilității trebuie atent luate în considerare, iar partea sârbă nu poate realiza acest proiect altfel decât în strânsă cooperare cu România. Menționăm că în prezent nu există un grup de lucru comun româno-sârb referitor la proiectul Porțile de Fier III”, a informat Ministerul român al Energiei.

“Cooperarea cu prietenii și vecinii noștri sârbi este foarte importantă pe toate palierele, în special în domeniul energiei. De peste 50 de ani operăm cu succes în mod comun amenajări hidroenergetice și de navigație deosebit de complexe, în speță Porțile de Fier I și II. Lucrăm accelerat și pentru îmbunătățirea interconexiunilor de energie electrică și gaze naturale. Referitor la intențiile sârbe de a construi o nouă hidrocentrală cu acumulare prin pompaj, acesta trebuie dezbătut pe larg în grupurile comune de lucru. Un astfel de proiect ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului și navigabilității, inclusiv pe partea românească. Așadar, la ultima întâlnire cu Doamna Dubravka Djedovic Handanovic, Ministrul Mineritului și Energiei din Republica Serbia, i-am cerut acesteia să intensificăm dialogul urgent. Niciun astfel de demers nu va putea începe fără acordul României”, a spus atunci Sebastian Buruduja, în comunicat.

România și Serbia exploatează în comun două centrale hidroelectrice pe Dunăre, la Porțile de Fier I și II. În partea românească, centralele au o putere instalată de 1.164 MW (Porțile de Fier I) și de 251 MW (Porțile de Fier 2).