Burghiu (RADET), la Comandamentul de la PMB: Avem încărcate 97% dintre punctele termice

Administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu, a declarat, marţi, la Comandamentul privind pregătirile pentru sezonul rece, că 97% dintre punctele termice din Capitală sunt încărcate.
Economica.net - mar, 29 oct. 2019, 16:56
Burghiu (RADET), la Comandamentul de la PMB: Avem încărcate 97% dintre punctele termice

„De duminică seara, de la ora 23,00, am început încărcarea punctelor termice, se face o încărcare graduală, ţinând cont de complexitatea şi magnitudinea sistemului, astfel încât să fie o încărcare lină, fără şocuri. În momentul de faţă, avem 97% dintre punctele termice încărcate, restul sunt puncte unde încă se mai lucrează şi până la ora 24,00 vor fi şi acestea încărcate”, a spus Burghiu.

El a menţionat că încă din primăvară s-au desfăşurat lucrări de înlocuire a conductelor, atât cu forţe proprii, cât şi în baza unor acorduri cadru.

Burghiu a afirmat că în prezent se derulează lucrări în mai multe zone din Bucureşti (zona Nae Caranfil, Iancu de Hunedoara, bd. Ion Mihalache, str. Fizicienilor şi zona Unirii).

El a anunţat că în perioada următoare se vor deschide noi şantiere în sectorul 2 – în zona Pantelimon, în sectorul 3 – în zonele Sălăjan, Vitan, în sectorul 4 – în Berceni, în sectorul 5 – în zona Cotroceni, iar în sectorul 6 – în zona Militari.

Aceste lucrări se vor face fără a afecta cetăţenii din zonă, a arătat el. „Sunt nişte segmente de magistrală care se izolează şi alimentarea se face printr-o sursă paralelă. (…) Ca şi caracter de noutate pentru activitatea RADET, în acest an am adus pentru prima dată anumite componente ale reţelei primare, respectiv vane şi compensatori, am înlocuit aproape 90 de vane. (…) Totodată, noi ne-am asumat schimbarea unei cantităţi de 20 de kilometri de ţeavă până la finalul sezonului rece”, a menţionat Burghiu.

Prezentă la comandament, Gabriela Băncilă de la Administraţia Naţională de Meteorologie a precizat că procesul de răcire va debuta pentru zona Capitalei miercuri, când vor fi temperaturi de numai 9 – 10 grade la orele amiezii, asociate cu intensificări ale vântului.

Potrivit acesteia, pe parcursul zilei de joi valorile termice la amiază vor fi de numai 5 grade. „În cursul nopţii de joi spre vineri temperatura cel mai probabil va coborî spre 2 grade. Această temperatură de 5 grade de la mijlocul zilei va fi asociată şi cu precipitaţii sub formă de ploaie şi intensificări ale vântului (…), pentru ca pe parcursul zilei de vineri temperatura să crească spre 9 – 10 grade, dar în dimineaţa zilei de sâmbătă – din nou valori termice în apropierea pragului de îngheţ”, a informat Băncilă.

Potrivit acesteia, săptămâna viitoare va fi caracterizată din nou de valori termice cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...