Concordia, despre Ordonanţa pe energie: Nu are cum să fie în interesul tuturor,atâta timp cât nimeni nu a fost consultat
„Este incredibil că avem din nou Ordonanţe de Urgenţă adoptate fără să le vadă nimeni, fără o minimă consultare publică sau un aviz al Consiliului Economic şi Social. Suntem la a 3-a încercare de a găsi o rezolvare pentru o problemă care priveşte pe toată lumea. Cele două încercări de până acum de a găsi un cadru adecvat au lăsat mult de dorit. Guvernul şi Parlamentul sunt suverane şi trebuie să ia decizii în interesul tuturor cetăţenilor. O Ordonanţă de Urgenţă despre care nu ştia nimeni cu 2-3 zile înainte nu are cum să fie in interesul tuturor, atâta timp când nimeni nu a fost consultat. O Ordonanţă de urgenţă despre care află toată lumea din presă cu puţin timp înaintea adoptării nu respectă nici legea, nici interesul public”, a subliniat Burnete într-o declaraţie transmisă, joi, AGERPRES.
Potrivit acestuia, Concordia a cerut mereu să existe discuţii, să existe transparenţă şi membrii confederaţiei să aibă ocazia să îşi spună opinia, în calitate de parteneri de dialog social.
„Toată lumea încearcă să înţeleagă ce s-a decis. Nu ştim decât frânturi şi nu avem nicio analiză. Ce e clar e că singurii responsabili, în cazul în care efectele vor fi dezastruoase, sunt cei care au trecut în acest fel un document crucial pentru toţi cetăţenii României. Colegii mei din industrie sunt de abia la prima lectură. Ştiu că nu folosim capacitatea noastră colectivă de a găsi soluţii rezonabile unor probleme extraordinare. Faptul că nu există o discuţie şi atunci când ea există nu ascultă nimeni, creşte considerabil riscul ca la iarnă să avem probleme grave şi ceva din ceea ce este încropit în grabă să se prăbuşească şi odată cu el siguranţa tuturor. Atunci va exista dorinţa dialogului, dar e posibil să fie prea târziu şi cu nişte costuri prea mari. Pentru toţi”, a mai semnalat Radu Burnete, potrivit AGERPRES.
Executivul a aprobat în şedinţa de joi Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale. Aceasta prevede, printre altele, extinderea până la 31 august 2023 a schemei de plafonare a preţurilor la energie, sancţionarea cu amendă de 5% din cifra de afaceri a tranzacţiilor succesive cu energie şi plata unei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică de către producătorii de energie electrică, entităţile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacţionează cantităţi de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piaţa angro.