Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români

Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi dintre cei care locuiesc cu alte persoane sunt constant obosiţi, arată un studiu realizat de Centrul de Formare profesională APSAP, publicat recent.
AGERPRES - D, 24 nov. 2024, 15:51
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români

Conform cercetării, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recunoaşte burnout-ul ca un fenomen asociat muncii, subliniind importanţa gestionării adecvate a stresului ocupaţional, încă din anul 2019. Astfel, în ţări precum Olanda, angajatul care este diagnosticat cu epuizare fizică, beneficiază de concediu medical până la 104 săptămâni şi primeşte 77% din salariu.

În România, burnout-ul nu este considerat încă o boală, dar în prezent există o dezbatere în Senat privind acordarea de concediu medical pentru acest tip de boală.

Pe eşantionul chestionat, studiul de specialitate relevă faptul că femeile resimt mult mai des epuizarea la locul de muncă în comparaţie cu bărbaţii, cu o pondere de 33,16% vs 20,75%.

În acelaşi timp, 40% dintre cei care lucrează în ture se confruntă frecvent cu epuizarea, în principal din cauza dificultăţii de a menţine un program de somn regulat şi a odihnei insuficiente. În comparaţie, doar 25,59% dintre angajaţii cu un program flexibil raportează aceeaşi intensitate a epuizării, subliniind impactul negativ al muncii în ture asupra sănătăţii şi energiei angajaţilor.

De asemenea, persoanele care desfăşoară activităţi repetitive, fără elemente de noutate sau stimulare, au raportat un nivel ridicat de epuizare, 42,79% dintre acestea afirmând că se simt frecvent epuizate. În schimb, doar 18,17% dintre cei care desfăşoară activităţi creative experimentează aceleaşi niveluri de epuizare.

Potrivit sursei citate, aproape două treimi (65,49%) dintre persoanele care împart spaţiul de locuit cu una sau mai multe persoane se simt aproape întotdeauna epuizate, comparativ cu 29,44% dintre cei care locuiesc singuri.

Datele centralizate în studiu evidenţiază că patru din zece persoane care nu se implică deloc în activităţi recreative se confruntă frecvent cu epuizarea, comparativ cu doar 24,74% dintre cei care desfăşoară mai mult de 12 ore pe săptămână de activităţi recreative.

„Aceste rezultate relevă o nevoie acută de strategii de management al stresului şi de susţinere a angajaţilor. Printre măsurile recomandate se numără introducerea unor programe de asistenţă psihologică, flexibilitatea programului de lucru şi crearea unor spaţii destinate relaxării la locul de muncă. Fără astfel de intervenţii, burnout-ul reduce productivitatea şi poate cauza probleme de sănătate pe termen lung în rândul angajaţilor. Epuizarea psihică şi fizică a devenit o realitate pentru mulţi angajaţi din România. În faţa acestor cifre, angajatorii au o responsabilitate clară de a promova un mediu de lucru sănătos şi echilibrat, pentru a preveni efectele burnout-ului asupra performanţei şi bunăstării angajaţilor”, notează realizatorii studiului.

Burnout-ul ocupaţional reprezintă o stare de epuizare emoţională, fizică şi mentală asociată activităţii profesionale, care afectează profund gândirea şi emoţiile angajaţilor. Aceasta poate influenţa negativ performanţa şi motivaţia, contribuind la apariţia unor probleme grave de sănătate, precum afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune), scăderea imunităţii, dureri musculare, tulburări endocrine şi ale sistemului nervos, crescând astfel riscul de depresie şi chiar al tentativelor de suicid.

Studiul APSAP a fost realizat pe un eşantion de 2.053 de persoane, angajaţi atât în sectorul privat, cât şi în cel public.

Te-ar mai putea interesa și
Un miliard de euro din turism în primul trimestru din 2025. Grecia anunţă un nou an de mare succes
Un miliard de euro din turism în primul trimestru din 2025. Grecia anunţă un nou an de mare succes
Veniturile statului elen din turism au crescut în ritm anual cu 4,4%, până la un miliard de euro, în primul trimestru din 2025, arată datele publicate, joi, de Banca Centrală a Greciei (BoG),......
Supriză. Activitatea economică în zona euro s-a contractat în luna mai (S&P Global)
Supriză. Activitatea economică în zona euro s-a contractat în luna mai (S&P Global)
Activitatea economică în zona euro s-a contractat surprinzător în luna mai, pe fondul declinului semnificativ al serviciilor, ...
SUV-ul electric Xiaomi YU7, prezentat pe 22 mai, este așteptat pe piața mondială în iulie
SUV-ul electric Xiaomi YU7, prezentat pe 22 mai, este așteptat pe piața mondială în iulie
Cunoscutul producător de echipamente IT Xiaomi, prin divizia sa de vehicule electrice, a dezvăluit primul său SUV, YU7. ...
Chiriile au „explodat” în Germania. Proteste în marile oraşe
Chiriile au „explodat” în Germania. Proteste în marile oraşe
Germanii se pregătesc vineri să iasă în stradă pentru a protesta faţă de chiriile în creştere, în cadrul unei campanii ...