Bursa a avansat uşor, iar acţiunile BVB au încheiat în creştere cu aproape 4%

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,27%, într-o piaţă unde acţiunile BVB au urcat cu 3,77%, evoluţia fiind determinată de propunerile Consiliului de Administraţie cu privire la dividend şi la repartizarea unor sume suplimentare acţionarilor.
Economica.net - mie, 20 mart. 2013, 15:30
Bursa a avansat uşor, iar acţiunile BVB au încheiat în creştere cu aproape 4%

După ce marţi, piaţa locală a evoluat contrar liniei burselor externe, în şedinţa de miercuri principalii indici ai BVB au fluctuat mai vizibil doar în prima parte a zilei. În a doua parte a şedinţei, piaţa a fost liniştită, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse.

„Nu cred că putem vorbi momentan de o decuplare a pieţei locale de evoluţia celor externe. Evoluţia pieţelor din ultima perioadă a fost dominată atât de tensiunile din Cipru, cât şi de faptul că există o anumită saturaţie la nivelul investitorilor după creşterile susţinute din ultima perioadă. În perioada următoare ne putem aştepta la o creştere a volatilităţii, odată cu apropierea sfârşitului de trimestru. În mare parte până acum piaţa a urmat acelaşi tipar ca şi anul trecut, când maximele au fost înregistrate în ultima parte a primului trimestru/prima parte a celui de al doilea trimestru, deci este foarte posibil ca acest scenariu să se repete”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Păşălan, trader la firma de brokeraj NBG Securities România.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost cu 0,26% peste nivelul de marţi, iar indicele BET-NG s-a situat cu 0,23% decât în şedinţa anterioară. Indicele BET-NG reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,76%.

Indicele extins BET-XT a stagnat, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,15% sub nivelul de marţi. Indicele BET-XT include cele mai lichide 25 de acţiuni româneşti, iar BET-BK reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, printre care şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii de la BVB au tranzacţionat acţiuni de 24,6 milioane lei (5,5 milioane euro), sumă cu 38% sub rulajul de marţi, când mai multe deal-uri au ridicat lichiditatea la 39,4 milioane lei (8,9 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, cu operaţiuni de 12,3 milioane lei, şi au asigurat jumătate din rulajul pieţei. Cea mai recentă tranzacţie a fost efectuată la 0,6265 lei, preţ în scădere cu 0,56%.

Spre deosebire de majoritatea acţiunilor, titlurile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au fost pe creştere vizibilă încă din primele minute şi au încheiat ziua în creştere cu 3,77%, la 22 lei. Operaţiunile cu aceste titluri au depăşit 1 milion de lei.

Evoluţia acţiunilor BVB a venit după ce Consiliul de Administraţie al operatorului de piaţă a convocat acţionarii pentru aprobarea distribuirii unui dividend brut de 1,1198 lei/acţiune şi totodată reducerea capitalului social cu 10%, de la 76,74 milioane lei la 69,06 milioane lei, prin scăderea valorii nominale a acţiunilor, şi distribuirea banilor respectivi acţionarilor.

Astfel, acţionarii ar putea încasa un dividend de 1,1198 lei/acţiune şi încă 1 leu/acţiune din reducerea capitalului social. Suma totală primită de acţionari ar fi în aceste condiţii de 2,1198 lei/acţiune, cu puţin sub dividendul brut distribuit anul trecut, de 2,1417 lei/titlu.

Randamentul brut al sumei totale pe care acţionarii ar încasa-o ar fi de 9,63%, respectiv 5,09% de la dividend şi încă 4,54% pentru suma de 1 leu/acţiune rezultată din reducerea capitalului social.

Propunerile Consiliul de Administraţie al Bursei vor fi discutate de acţionari într-o AGA programată pentru 24/25 aprilie.

„Evoluţia acţiunilor BVB vine ca urmare a propunerilor Consiliului de Administratie referitoare la dividendul pe acţiune şi reducerea capitalului social. Pe de altă parte, cred că evoluţia de astăzi a acţiunilor BVB poate fi pusă şi pe seama faptului că aceste titluri sunt tranzacţionate aproape de minimele istorice de la listare, iar în comparaţie cu evoluţia celorlalte acţiuni din indicele BET, care au avut creşteri susţinute de la început de an, preţul titlurilor BVB a stagnat”, a mai spus brokerul.

Pe ordinea de zi a AGA de la BVB figurează şi răscumpărarea unui pachet de maxim 1% din acţiunile proprii, la preţuri cuprinse între 19 lei şi 35 de lei/unitate, titluri care vor fi alocate către salariaţi şi directori ai companiei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 200.000 de lei, valoare cu 22% peste rulajul de marţi, de 163.000 de lei.

La închiderea pieţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt avansau cu 0,7% şi, respectiv, cu 1,2%, în timp ce piaţa de la Londra era în stagnare. Pieţele sunt în aşteptarea unor noi informaţii privind soarta acordului pentru ajutor financiar extern destinat Ciprului, după ce parlamentarii de la Nicosia au respins taxa specială asupra depozitelor bancare.

În acelaşi timp, bursele din Europa Centrală şi de Est au consemnat creşteri între 0,2% şi 1,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...