Bursa a continuat să crească uşor, iar acţiunile Băncii Carpatica au urcat cu peste 10%

Economica.net
14 01. 2013
bvb_rasdaq_90530400

La finalul şedinţei, indicele general al Bursei, BET-C, era la maximul ultimelor nouă luni, iar indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, la cel mai ridicat nivel de după 5 iulie 2011.

Începând cu data de 11 decembrie, bursa a intrat pe o linie ascendentă, iar în cele 19 şedinţe parcurse de atunci, indicii BET şi BET-C au încheiat pe roşu doar pe 7 ianuarie. În cele 19 şedinţe, indicele BET-C a urcat cu 17,8%, iar indicele BET cu 18,5%. Astfel, indicele BET-C este cu 9,6% peste nivelul de anul trecut, iar BET cu 9,3% mai sus.

„Începutul de an a fost unul benefic pentru bursa de la Bucureşti. Au existat o serie de elemente care i-au determinat pe investitori să reintre în piaţă, printre care evoluţia pozitivă a burselor străine, progresele apărute în criza din zona euro, precum şi stabilizarea situaţiei politice din România. Nu trebuie să uităm, totuşi, că luna ianuarie este caracterizată de obicei ca fiind o lună verde, de creştere, datorită apropierii perioadei de raportări financiare şi de stabilire a dividendelor”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank.

Preţul acţiunilor Carpatica a urcat accelerat marţi şi miercuri, cu aproape 32%, iar în prima parte a zilei de joi creşterea a ajuns la peste 35%. De la acest moment, unii investitori au marcat o parte din profit, iar acţiunile au scăzut cu aproape 12% din punctul maxim atins în prima jumătate a zilei joi.

Preţul a început să crească din nou în şedinţa de luni, iar la închiderea pieţei principale, acţiunile erau pe plus cu 10,58%, fiind cotate la 0,0575 lei. Cu acţiunile Băncii Carpatica au fost realizate 461 de operaţiuni, în valoare cumulată de 418.000 de lei. La acel moment, volumul de acţiuni cu ordine de cumpărare era cu 43% peste ofertă.

Ultimul preţ de luni este cu 38,22% peste cel înregistrat la începutul săptămânii trecute, ceea ce la nivelul capitalizării bursiere a Băncii Carpatica înseamnă un plus de 50 milioane lei (11,7 milioane euro). Astfel, capitalizarea bursieră a ajuns la 181 milioane lei (41,3 milioane euro), de la aproape 131 milioane lei (29,6 milioane euro).

Surse bancare au declarat pentru MEDIAFAX că omul de afaceri Ilie Carabulea, cel mai mare acţionar al băncii, îl va numi la conducerea Carpatica pe fostul preşedinte al RBS România Johan Gabriels, care va fi anunţat ca nou director general al băncii cel mai probabil în această săptămână.

La închiderea şedinţei de luni, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,75%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,79% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,7%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,57%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a încheiat ziua în creştere cu 0,77%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 21,9 milioane lei (5 milioane euro), valoare cu o treime sub rulajul de vineri, de 32,7 milioane lei (7,5 milioane euro).

„Chiar dacă în ultimele zile s-a observat o uşoară scădere a volumelor zilnice de tranzacţionare, în piaţă se simte în continuare interesul investitorilor care cel mai probabil aşteaptă o scurtă corecţie înainte de a intra mai vizibil în piaţă. Interesul investitorilor s-a reflectat şi în evoluţia indicelui BET, care a urcat cu aproape 17% de la jumătatea lunii decembrie până în prezent. Încrederea investitorilor apăruta în ultima lună este într-o strânsă legătură cu optimismul arătat şi pe pieţele internaţionale. Atât timp cât pieţele externe sunt mulţumite de soluţiile găsite de liderii mondiali, piaţa de la Bucuresti are toate şansele să aibă o evoluţie pozitivă. Totuşi, factorii interni rămân extrem de importanţi, iar dacă aceştia nu corespund aşteptărilor, o decorelare este inevitabilă”, a mai spus brokerul.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 6,5 milioane lei (din care un deal de 1,7 milioane lei) şi, respectiv, de 3,1 milioane lei. Cel mai recent transfer cu titlurile Fondului Proprietatea a fost efectuat la 0,5895 lei, preţ cu 0,94% peste închiderea de vineri, iar acţiunile SIF Transilvania au crescut cu 2,04%, la 0,75 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Paris erau în creştere cu până la 0,4%, iar bursa de la Londra era în stagnare.