Bursa a crescut cu 0,6%, pe un rulaj salvat de două deal-uri cu acţiuni BT

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,61% în prima parte a zilei, contrar corecţiilor de pe bursele europene, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au revenit pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a fost salvată de două deal-uri cu 0,18% din acţiunile Băncii Transilvania (TLV).
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 10:56
Bursa a crescut cu 0,6%, pe un rulaj salvat de două deal-uri cu acţiuni BT

Piaţa de la Bucureşti a deschis ziua în scădere uşoară, însă după ora 11:15 a revenit pe creştere uşoară, deşi bursele vest-europene au rămas pe roşu, influenţate de temerile investitorilor privind situaţia financiară a Spaniei.
La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,54%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,94% peste nivelul de la închiderea şedinţei precedente.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), avansa cu 0,47%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,56%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 8,5 milioane lei (1,9 milioane euro), valoare de aproape două ori sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 16,5 milioane lei (3,7 milioane euro).

Aproape 42% din lichiditatea pieţei acţiunilor a fost asigurată de două deal-uri cu 0,18% din titlurile Băncii Transilvania, de 3,5 milioane lei. Acţiunile au fost cedate la ora 11:43, la un preţ de 1,08 lei, similar ultimei cotaţii de marţi. Pe piaţa principală, titlurile băncii au stagnat la 1,08 lei, pe un rulaj de aproape 186.000 de lei.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 773.000 de lei, iar cotaţia a staţionat la 0,59 lei.

Titlurile Transelectrica (TEL) au crescut cu 0,31%, la 16,2 lei, pe o lichiditate de 446.000 de lei. Evoluţia nu a fost influenţată de finalizarea ofertei prin care statul a reuşit să vândă 15% din acţiunile companiei. Oferta a fost suprasubscrisă cu aproape 59%, în condiţiile în care solicitările investitorilor mari au depăşit cu 45,45% tranşa alocată, iar volumul de acţiuni cerut de micii investitori a fost de 2,8 ori mare decât titlurile scoase la vânzare.

Astfel, statul va încasa 164,7 milioane lei (37,7 milioane euro) pentru pachetul scos la vânzare, în condiţiile în care preţul pe tranşa investitorilor instituţionali ar fi de 14,9 lei, iar pentru micii investitori de 15,71 lei, potrivit ultimelor ordine de subscriere din ofertă.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,2%, linia fiind preluată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care înregistrau corecţii de până la 0,7%. Bursa din Rusia a consemnat cea mai vizibilă scădere, de 2%.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...