Bursa a crescut cu 0,7%, pe un rulaj susţinut de două tranzacţii deal cu acţiunile OMV Petrom

Economica.net
15 06. 2012
bvb11_24132100

Transferurile deal au fost încheiate la un preţ de 0,37 lei, cu 0,54% peste referinţă. Tranzacţiile au cumulat 0,07% din acţiunile companiei.

„În ultimele şedinţe de tranzacţionare observăm o lipsă de interes din partea investitorilor, în special din cauza neîncrederii faţă de ceea ce se întampla în zona euro. Punctual, vedem tranzacţii mari încheiate pe piaţa Deal cu acţiuni precum SIF, FP, BRD sau SNP, ceea ce ne arată că există un interes din partea anumitor fonduri pentru companiile cu adevarat interesante pentru viitor”, a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 0,61%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,89% peste nivelul de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a închis în creştere cu 1,04%.
În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,79% mai sus. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

„În acest moment majoritatea investitorilor aşteaptă alegerile din Grecia pentru a lua o decizie, dar acest eveniment va fi probabil doar înca un hop peste care vor trece pieţele. Un vot favorabil în Grecia pentru cei care susţin măsurile impuse de către Uniunea Europeana cred că va avea rolul de a calma pieţele, dar fără a genera un nou trend puternic ascendent, deoarece vor urma în perioada următoare mai multe evenimente negative în zona Euro. În cazul în care partidul câştigator va fi cel ce doreste ieşirea Greciei din zona euro, cred ca vom asista la scăderi importante, dar nu pentru o perioada lungă de timp”, a spus Necula.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 30,9 milioane lei (6,9 milioane euro), peste lichiditatea din sesiunea precedentă, de 23,77 milioane lei ( 5,7 milioane euro).

Pe piaţa principală, cele mai lichide au fost tot acţiunile FP, cu schimburi de 6,3 milioane lei. Ultimul transfer s-a operat la 0,485 lei, cu 1,04% peste cotaţia de joi.

Al doilea rulaj, de 2,6 milioane lei, a fost consemnat pentru acţiunile OMV Petrom. Titlurile au închis sesiunea la 0,3745 lei, în urcare cu 1,77.

„Cheia unui nou trend ascendent rămâne la autorităţile europene, care ar trebui să vină cu decizii şi soluţii clare în ceea ce priveşte situaţia statelor supraîndatorate. Probabil aceste soluţii vor veni în ultima clipă, de aceea pe termen scurt ne aşteptăm în continuare la volatilitate destul de mare”, a conschis brokerul Alpha Finance.