Bursa a crescut cu 1,2%, susţinută de acţiunile OMV Petrom, BRD, Banca Transilvania şi SIF-uri
Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, iar după ora 11:30, cotaţiile unor acţiuni importante precum OMV Petrom, BRD, Banca Transilvania şi unele dintre SIF-uri au început să urce vizibil, cu până la 3%. Exceptând titlurile OMV Petrom şi Banca Transilvania, evoluţia celorlalte acţiuni a venit în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.
La mijlocul şedinţei, acţiunile OMV Petrom erau în creştere cu 2,65%, iar titlurile BRD şi Banca Transilvania avansau cu 1,65% şi, respectiv, cu 3,25%. Acţiunile celor cinci SIF-uri înregistrau creşteri cuprinse între 1,81% şi 3%.
Unii brokeri cred că preţurile în creştere sunt susţinute de unele cosmetizări de portofolii pe final de an ale unora dintre investitori.
În prima parte a şedinţei, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 6,6 milioane lei (1,5 milioane euro), valoare cu 30% peste rulajul din prima parte a şedinţei de vineri, de 5,1 milioane lei (1,1 milioane euro).
Aproape 70% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiuni Fondul Proprietatea (1,5 milioane lei), OMV Petrom (1,3 milioane lei), Banca Transilvania (842.000 de lei) şi BRD (802.000 de lei, din care un deal de 400.000 de lei).
La ora 13:05, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,63%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 1,84% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 1,21%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,72%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 1,68% peste şedinţa anterioară.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,5%.