Bursa a crescut cu aproape 1%, pe un rulaj dominat de acţiunile FP şi BRD

Economica.net
16 03. 2012
bvb_49667500_90560700

La ora 13:19, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,92% peste închiderea de joi.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 0,46%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,71% peste nivelul de la finalul şedinţei precedente. Indicele include primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 22,1 milioane lei (5 milioane euro), valoare de peste trei ori mai mare decât rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro). Lichiditatea era asigurată în proporţie de 85% de operaţiunile cu titlurile Fondului Proprietatea (12,9 milioane lei) şi cu acţiunile BRD (5,8 milioane lei).

Cel mai recent transfer cu acţiunile FP a fost realizat la 0,59 lei, preţ în creştere cu 1,11%, iar titlurile băncii au avansat cu 2,52%, la 11 lei.

Titlurile Oltchim (OLT) au coborât cu 3,36%, la 1,235 lei, pe un rulaj de doar 79.000 de lei. Corecţia a venit după ce aceste acţiuni au avansat cu aproape 7%, susţinute de ordinele de cumpărare plasate de unii speculatori care aşteptau publicarea anunţului de privatizare a combinatului chimic.

Anunţul a fost publicat cu puţin înainte de finalul şedinţei bursiere de joi, însă investitorii nu au reacţionat imediat. Totuşi, la debutul sesiunii de vineri, acţiunile au coborât semnificativ, cu până la 6,1%, însă apoi scăderea a încetinit.

Titlurile Transelectrica (TEL) erau în creştere cu 1,84%, la preţul de 16,6 lei, în a treia zi de derulare a ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile companiei. Până la mijlocul şedinţei de vineri, investitorii au subscris 3,25% din ofertă, la preţuri care au atins minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,3%, iar pieţele din Europa Centrală şi de Est evoluau incert. Bursele mature se menţineau, astfel, la cele mai ridicate niveluri din ultimele opt luni, iar pieţele par pregătite pentru noi creşteri dacă datele economice vor continua să alimenteze încrederea investitorilor.