Bursa a crescut foarte uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj de doar 4,4 milioane lei
Piaţa a fost pe verde încă de la deschidere, însă cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat doar acţiunile emise de 7 din cele 79 de companii listate.
La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a plasat cu 0,24% peste ziua anterioară, iar indicele BET-XT a fost pe creştere cu 0,17%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, al celor mai lichide 25 de titluri, printre care şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,3%, iar indicele BET-NG a crescut cu 0,64%. Indicele BET-NG reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu numai 0,11% peste nivelul de la închiderea şedinţei de luni.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 4,4 milioane lei (un milion de euro), valoare cu 21% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 5,6 milioane lei (1,3 milioane euro).
Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 1,9 milioane lei şi, respectiv, de 826.000 de lei. Cele două acţiuni au asigurat, astfel, aproape două treimi din rulajul pieţei. Titlurile Băncii Transilvania au avansat cu 0,2%, la 1,472 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au stagnat la 0,6285 lei.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene înregistrau variaţii nesemnificative, de sub 0,1%.