Bursa a crescut foarte uşor, pe un rulaj salvat de câteva acţiuni
Indicele general al Bursei, BET-C, a crescut cu 1,2% în această săptămână. Astfel, cu doar şape şedinţe de tranzacţionare înainte de finalul anului bursier, indicele este cu numai 0,1% peste nivelul din 2011.
În această săptămână, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 1,52%, în timp ce indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 1,33%. Astfel, raportat la nivelul de la finele anului trecut, BET este pe plus cu 11,35%, iar BET-FI cu aproape 28%.
Volumele de tranzacţionare au fost în creştere în şedinţele de marţi şi miercuri, însă apoi piaţa a revenit la starea de apatie din ultimele luni, marcată prin rulaje reduse şi variaţii uşoare ale preţurilor.
„Cred că volumele mai ridicate au fost mai mult ceva accidental. Nu cred că se cumpără încă pentru dividend în general. Mulţi manageri de fond sunt cu gândul la vacanţă, nu cred că se mai agită mulţi, plus că performanţa din acest an este bună şi nu are rost să o strici. Nici în şedinţele care au mai rămas nu cred că se va întâmpla mare lucru. Alegerile nu au avut impact major, pentru că nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Este important să vedem care va fi noua structură a guvernului”, a declarat pentru MEDIAFAX Ovidiu Fer, analist la casa de brokeraj cehă Wood&Company, firmă care tranzacţionează şi pe piaţa de la Bucureşti.
La închiderea şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,13%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,29% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,28%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut nesemnificativ, cu 0,09%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 1,06% sub ziua anterioară.
Acţiunile Artego (ARTE) au urcat cu 15% pentru a treia şedinţă consecutiv, amplificându-şi ascensiunea din ultimele trei şedinţe la 52%. În ultimele trei şedinţe au fost transferate acţiuni reprezentând 1,1% din capitalul social al firmei, pentru 891.000 de lei. Cele mai mari volume au fost transferate vineri, pentru 618.000 de lei.
Creşterea vine pe fondul achiziţiilor realizate de firma Electroargeş (ELGS), controlată indirect de omul de afaceri Cătălin Chelu. Electroargeş deţine deja 10% din acţiunile producătorului de benzi din cauciuc pentru transportul materialelor.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 17,7 milioane lei (3,9 milioane euro), valoare cu 46% peste rulajul de joi, de 12,1 milioane lei (2,6 milioane euro). Peste două treimi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Băncii Transilvania (4,3 milioane lei), Fondul Proprietatea (4,2 milioane lei), BRD (2,3 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,1 milioane lei).
Pe segmentul destinat obligaţiunilor au fost transferate două pachete de titluri de stat pentru 9,5 milioane lei (2,1 milioane euro).
Analistul de la Wood&Company crede că piaţa locală va fi animată din primăvară având în vedere deciziile care vor fi luate astfel încât Fondul Proprietatea să poată distribui dividende, eventuale progrese privind listarea FP la bursa de la Varşovia, precum şi programul de răscumpărare de acţiuni ale Fondului. Alte evenimente care vor anima piaţa vor fi alegerile la SIF-uri, liberalizarea gazelor şi, probabil, o revenire a sectorului bancar.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 219.000 de lei, valoare cu 40% peste rulajul de joi, de doar 156.000 de lei.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene evoluau incert. Pieţele de la Londra şi Paris erau în scădere cu 0,2%, iar bursa de la Frankfurt avansa nesemnifiactiv, cu 0,07%.