Bursa a crescut nesemnificativ, fără reacţie la decizia Curţii Constituţionale privind referendumul
De altfel, singura reacţie a investitorilor la tensiunile politice din România a fost reflectată în lichiditatea redusă a pieţei, în timp ce preţurile au urmat evoluţia burselor externe.
Majoritatea acţiunilor au înregistrat variaţii reduse încă din primele minute, în cadrul unor transferuri cu volume reduse. Astfel, în primele minute indicele general BET-C a scăzut nesemnificativ, cu 0,12%, pentru ca apoi să revină pe creştere foarte uşoară.
La ora 13:06, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu doar 0,18%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în stagnare. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu numai 0,18%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut uşor, cu 0,49%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,68% peste închiderea de luni.
Acţiunile Oltchim au scăzut cu 3,33%, continuând să înregistreze o volatilitate ridicată. În precedentele trei şedinţe cotaţia a urcat cu 44%, recuperând corecţia de aproape 39% venită după anunţul privind privatizarea combinatului.
Operaţiunea implică într-o primă etapă majorarea capitalului social de peste 60 de ori, de la 34,3 milioane lei la 2,093 miliarde lei. În cadrul acestei majorări va fi convertită în acţiuni o creanţă AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, în valoare de 930,7 milioane lei, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari.
La mijlocul şedinţei de marţi acţiunile combinatului erau cotate la 0,725 lei. Cu aceste titluri au fost realizate doar 23 de operaţiuni, în valoare cumulată de aproape 19.000 de lei.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro), valoare cu 64% peste rulajul din prima parte a sesiunii precedente, de doar 4,4 milioane lei (995.000 de euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 4,1 milioane lei, şi au asigurat 57% din rulajul bursei. Preţul a crescut foarte uşor, cu 0,19%, la 0,532 lei.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,6%, investitorii aşteptând cu optimism mai multe rapoarte economice din SUA şi o serie de întâlniri bilaterale între liderii statelor din zona euro, care vor purta discuţii privind criza datoriilor de stat.
Curtea Constituţională a decis marţi că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum, astfel că Băsescu urmează să-şi reia atribuţiile de şef al statului.