În ultimele şapte şedinţe indicele general al Bursei, BET-C, a avansat cumulat cu 3,23%. Atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a fost axată doar pe câteva acţiuni, iar rulajele au fost salvate de tranzacţii negociate.
Indicele BET-C este pe plus cu 2,78% faţă de nivelul de la finalul lunii iunie şi cu 4,11% peste cel de la sfârşitul anului trecut.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 3,3% în ultimele şapte şedinţe, astfel că raportat la nivelul din luna iunie este în creştere cu 2,94%. Comparativ cu nivelul din 2012, BET este cu 5,2% mai sus.
Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, a revenit pe verde vineri, după ce joi a scăzut uşor pentru prima dată în ultimele şase şedinţei. Indicele este cu 1,7% peste nivelul din luna iunie, însă cu 2,25% sub cel de la finalul anului trecut.
Indicele BET a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,59%, iar indicele BET-FI s-a plasat cu 0,26% peste nivelul de joi.
În acelaşi timp, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,23%.
Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,49%, în timp ce indicele extins BET-BK a urcat cu 1,11%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
La închiderea şedinţei de vineri, pe piaţa principală, tranzacţii de peste 50.000 de lei înregistrau acţiuni emise de doar 17 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
„Cred că şi în acest an piaţa îşi va păstra caracteristica din sezonul estival. Până în luna septembrie nu văd de ce am avea motive pentu a ne seta aşteptări optimiste în privinţa lichidităţii. Volume mai mari vom vedea probabil doar în preajma ofertei Nuclearelectrica (pe care compania urmează să o lanseze în vederea listării la bursă – n.r.). În privinţa evoluţiei preţurilor acţiunilor, cred că putem fi ceva mai optimişti, astfel încât la finalul verii să vedem preţuri mai mari. Rezultatele financiare pentru trimestrul al doilea nu cred că pot reprezenta un catalizator puternic pentru o creştere a lichidităţii. Estimările sunt prepondent pozitive, motiv pentru care până la momentul raportărilor mare parte din rezultate vor fi incluse deja în preţurile acţiunilor”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.
Lichiditatea pieţei, de 40,1 milioane lei (9 milioane euro), a fost cu 83% peste cea de joi, de 21,9 milioane lei (4,9 milioane euro). Peste jumătate din rulajul de vineri a fost asigurată de deal-uri cu cu titluri BRD (7,2 milioane lei), OMV Petrom (6,4 milioane lei), Fondul Proprietatea (3,2 milioane lei), Transgaz (2,8 milioane lei), Banca Transilvania (1 milion de lei), SIF Transilvania (810.000 de lei) şi SIF Moldova (685.000 de lei).
Încă 18% din lichiditate a fost asigurată de tranzacţiile realizate în piaţa principală de acţiunile Fondului Proprietatea, de 7,2 milioane lei. Preţul acestor titluri a crescut cu 0,47%, la 0,6405 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 85.000 de lei, faţă de 306.000 de lei în şedinţa precedentă.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Frankfurt erau în creştere cu 0,3% şi, respectiv, cu 0,7%, în timp ce piaţa de la Paris era în scădere cu 0,1%.