Bursa a crescut uşor, iar indicele general a reuşit să revină peste nivelul de la finele anului 2011

Economica.net
31 07. 2012
bursa_bucuresti_bvb_59148000

Piaţa locală a continuat în iulie să evolueze în lateral, şedinţele de scădere fiind urmate de zile de creştere, şi variaţiile înregistrate de indicele general BET-C fiind în majoritatea cazurilor de sub 1%. Indicele BET-C a reuşit, însă, să crească cu 3,2% şi să pună, astfel, capăt unui şir de patru luni de scăderi în care a coborât cu aproape 18% şi a pierdut întregul câştig din primele două luni ale anului.

Pe parcursul lunii indicele a revenit de trei ori peste nivelul de la finalul anului, însă a stat peste acest nivel doar în 8 din cele 22 de şedinţe din această lună.

Astfel, la închiderea sesiunii de marţi BET-C este cu 0,3% peste nivelul din ultima şedinţă a anului trecut.

Indicele extins al Bursei BET-XT a avansat în luna iulie cu 3,86% şi raportat la nivelul de la finalul anului trecut este cu 6,55% mai sus. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În şedinţa de marţi, piaţa a fost pe verde încă din primele minute, însă lichiditatea a continuat să fie redusă şi doar câteva acţiuni au înregistrat rulaje de mai vizibile. Astfel, majoritatea investitorilor au continuat să absenteze de la tranzacţionare, la fel ca în precedentele şedinţe. Creşterea pieţei a fost susţinută în principal de evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea, al căror preţ a început să urce cu peste 2% în a doua parte a zilei şi a atins de mai multe ori nivelul de 0,51 lei/titlu.

„Piaţa locală rămâne caracterizată de letargie şi este extrem de puţin influenţată de evenimentele de pe scena politică din cauza unei participări marginale a publicului investitor în actul de tranzacţionare. Lichiditatea zilnică consemnează cel mai adesea cote extrem de reduse, excepţii făcând zilele care înregistrează tranzacţii speciale precum cele de săptămâna trecută. Una dintre acţiunile care reuşeşte să se detaşeze de acest cadru de dezinteres este Fondul Proprietatea, care pe lângă deal-urile însemnate ca valoare din ultimele şedinte a cunoscut şi o apreciere semnificativă. Aceste evoluţii sunt puse pe seama interesului deosebit al unei categorii de investitori institutionali străini faţă de activele acestui fond şi, poate, de o evoluţie pozitivă a subiectului Hidroelectrica”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

Acţiunile FP au încheiat ziua în creştere cu 2,7%, la 0,509 lei. Acestea au fost din nou cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de aproape 8,6 milioane lei, sumă din care 2,5 milioane lei a reprezentat valoarea unui deal, realizat la 0,505 lei, preţ cu 1,9% peste nivelul de luni.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, avansa cu 0,87%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,73% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în creştere cu 1,02%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,76% peste referinţă.

Indicele BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a încheiat ziua în stagnare.

Market-makerii de la BVB au dus încă de la deschidere cotaţia acţiunilor Erste la un nivel apropiat de cel de la Viena, astfel că titlurile au debutat în scădere cu 1%. Ulterior, scăderea s-a dus până la 4,37%, iar la închiderea pieţei principale de la Bucureşti, titlurile băncii austriece erau cotate la 66 lei (14,44 euro), preţ în scădere cu 3,93%.

În acelaşi timp, pe bursa de la Viena, acţiunile Erste coborau cu 5,4%, la 14,45 euro.

Banca a publicat marţi dimineaţă rezultatele financiare înregistrate în primul semestru, care arată că un profit net după plata intereselor minoritare de de 453,6 milioane euro, cu 12,9% sub câştigul din perioada similară a anului trecut, de 520,8 milioane euro.

BCR, controlată de Erste, a înregistrat în al doilea trimestru din acest an o pierdere netă de 240,6 de milioane lei, pe fondul reducerii veniturilor din dobânzi şi menţinerii provizioanelor la un nivel înalt, iar pe primele şase luni rezultatul negativ a urcat la 546,4 milioane lei, potrivit datelor publicate de bancă.

„Mediul financiar-economic intern influenţat de turbulenţele economice internaţionale au condus la îngreunarea afacerilor BCR, având ca efect o creditare mai anevoioasă, nişte marje mai înguste de profit din dobânzi, o gestionare mai dificilă a creditelor neperformante şi crescânde ca presiune din cauza deprecierii monedei naţionale în fata principalelor valute”, a mai spus brokerul.

Investitorii de la BVB au tranzacţionat în total acţiuni de 17,3 milioane lei (3,8 milioane euro), valoare cu 38% peste rulajul de luni, de 12,5 milioane lei (2,7 milioane euro).

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,6%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est coborau cu până la 1,8%.