Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, însă rulajele au rămas reduse

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,28% în prima parte a şedinţei, în linie cu bursele externe, însă cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a ajuns cu greu la 3 milioane lei (676.000 de euro).
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 10:56
Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, însă rulajele au rămas reduse

Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse, la fel ca în precedentele şedinţe.

La mijlocul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,27%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,5% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), avansa cu 0,7%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era în urcare cu 0,23%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 0,92%.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 3 milioane lei (676.000 de euro), valoare de două ori sub rulajul din prima parte a şedinţei de vineri, de 6,2 milioane lei (1,3 milioane euro). Lichiditatea pieţei acţiunilor era egală cu cea de pe segmentul destinat obligaţiunilor, unde au fost realizate trei operaţiuni cu titluri de stat în valoare de 3 milioane lei (670.000 de euro).

Aproape un sfert din lichiditatea de pe segmentul de acţiuni a fost asigurată o tranzacţie cu 2% din titlurile Prodvinalco (VAC), de 665.000 de lei. La mijlocul şedinţei, aceste titluri erau cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 776.000 de lei, şi erau cotate la 1,86 lei, preţ în creştere cu 29,17%. Acţiunile firmei sunt tranzacţionate pe segmentul titlurilor Nelistate, unde lichiditatea este de regulă foarte redusă.

Firma derulează în prezent un program de răscumpărare a propriilor acţiuni, operaţiune în care fondul de investiţii Broadhurst a ieşit din acţionariat, vânzând 8,7% din titlurile Prodvinalco, la un preţ de aproximativ 2 lei/acţiune.

Rulaje apropiate înregistrau şi acţiunile SIF Transilvania (716.000 de lei) şi Fondul Proprietatea (510.000 de lei). Titlurile SIF Transilvania au crescut cu 2,5%, la 0,574 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 0,59%, la 0,513 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în cu până la 1,2%, investitorii aşteptând datele privind evoluţia vânzărilor retail şi industriei manufacturiere din SUA, pentru a evalua perspectivele de creştere economică. Pieţele au debutat pe verde, susţinute de unele date privind economia Chinei.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez (foto), după......
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...