Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, pe o lichiditate redusă

Economica.net
05 07. 2012
bursa_bucuresti_bvb_59148000

Recuperarea vine după corecţia de apoape 3% înregistrată miercuri, când piaţa a consemnat primul recul după cinci şedinţe în care a avansat cu 7%. Corecţia de miercuri a fost influenţată în principal de tensiunile politice din România care au culminat cu cererea USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Bursa a fost afectată şi de unele marcări de profituri şi de scăderile uşoare înregistrate de bursele externe.

Creşterile uşoare au fost susţinute de recuperarea pieţelor vest-europene. Totodată, investitorii aşteaptă dezbaterea şi votul din Parlament de vineri asupra cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

La mijlocul şedinţei de joi, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,4%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,42% peste închiderea de miercuri.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) menţineau indicele BET-FI la nivelul de la finalul şedinţei precedente.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 0,18%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, noul indice al BVB, BET-BK, a crescut cu 0,7%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au transferat în total acţiuni de doar 4,9 milioane lei (1,1 milioane euro), valoare de peste două ori sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 13,2 milioane lei (2,9 milioane euro).

Acţiunile Erste (EBS) şi Fondul Proprietatea (FP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,1 milioane lei şi, respectiv, 894.000 de lei. Cele două titluri au asigurat, astfel, 40% din rulajul pieţei. Cotaţia acţiunilor Erste a avansat cu 2,2%, la 69,7 lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 2,16%, la 0,4689 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, pieţele de la Londra şi Frankfurt avansau cu 0,3% şi, respectiv, cu 0,6%, iar bursa de la Paris era în stagnare. Investitorii sunt în aşteptarea deciziilor de politică monetară ale Băncii Centrale Europene şi Băncii Angliei.