Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj susţinut de numai câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,61% în prima parte a şedinţei, contrar liniei burselor vest-europene, într-o piaţă unde investitorii au continuat să vizeze doar câteva acţiuni de regulă lichide, iar lichiditatea a fost susţinută în principal de titlurile Fondului Proprietatea, Erste şi BRD.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 12:50
Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj susţinut de numai câteva acţiuni

Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, continuând evoluţia din şedinţa precedentă. Punctul maxim al indicelui general al Bursei, BET-C, a fost atins la ora 10:40, când piaţa a fost pe plus cu 0,65%.

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost pe plus cu 0,55%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,28% peste nivelul de marţi.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au plasat indicele BET-FI cu 0,61% peste închiderea şedinţei precedente. Titlurile SIF-urilor au înregistrat creşteri cuprinse între 0,76% şi 1,19%, în timp ce acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,24%.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,61% în prima parte a şedinţei, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,89%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 35,4 milioane lei (7,8 milioane euro), cu aproape 40% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 25,5 milioane lei (5,6 milioane euro). Transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea (14,2 milioane lei, din care două deal-uri de 7,1 milioane lei), Erste (7,4 milioane lei) şi BRD (4,9 milioane lei, inclusiv două deal-uri de 4,5 milioane lei) au reprezentat aproape trei sferturi din lichiditatea pieţei.

Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,24%, la 0,848 lei, iar acţiunile Erste au continuat să urmeze linia de la Viena şi au urcat cu 5%, la 126 lei. În şedinţa precedentă, titlurile băncii austriece au avansat la Bucureşti cu aproape 6%.

Acţiunile BRD au crescut cu 2,55%, la 9,26 lei, pe un rulaj de 383.000 de lei pe piaţa principală.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,4%, în timp ce majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est avansau cu până la 1,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...