Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei. Acţiunile Erste au coborât cu aproape 2%
La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, avansa cu 0,5%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,46% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în creştere cu 0,7%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,36% peste referinţă.
Indicele BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în creştere nesemnificativă, cu 0,06%.
Market-makerii de la BVB au dus încă de la deschidere cotaţia acţiunilor Erste la un nivel apropiat de cel de la Viena, astfel că titlurile au debutat în scădere cu 1%. Ulterior, scăderea s-a dus până la 2%, iar la ora 13:05, titlurile băncii austriece erau cotate la 67,35 lei (14,74 euro).
În acelaşi timp, pe bursa de la Viena, acţiunile Erste coborau cu 3,37%, la 14,76 euro.
Banca a publicat marţi dimineaţă rezultatele financiare înregistrate în primul semestru, care arată că un profit net după plata intereselor minoritare de de 453,6 milioane euro, cu 12,9% sub câştigul din perioada similară a anului trecut, de 520,8 milioane euro.
Investitorii de la BVB au tranzacţionat în total acţiuni de 7,1 milioane lei (1,5 milioane euro), valoare cu aproape 7% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 7,6 milioane lei (1,6 milioane euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 2,8 milioane lei, iar preţul a avansat cu 1,69%, la 0,504 lei.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt avansau cu 0,3% şi, respectiv, cu 0,6%, iar piaţa de la Londra era în scădere cu 0,1%. În acelaşi timp, majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în scădere cu până la 0,7%.