Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei de luni, după trei şedinţe consecutive de scădere

Economica.net
10 06. 2013
bvb_rasdaq_90530400

La mijlocul şedinţei, rulaje de peste 30.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 11 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Lichiditatea pieţei, de 8,2 milioane lei (1,8 milioane euro), a fost cu 49% peste rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de numai 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro).

Jumătate din lichiditatea de luni a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Transgaz (3 milioane lei, din care două deal-uri de 2 milioane lei) şi Banca Transilvania (679.000 de lei, din care un deal de 600.000 de lei). Tranzacţiile negociate cu acţiunile Transgaz au fost realizate la 204 lei, preţ cu 0,49% sub nivelul de vineri, iar deal-ul cu titlurile Băncii Transilvania a fost operat la 1,2 lei, cotaţie în imediata apropiere a nivelului de vineri.

Pe piaţa principală acţiunile Transgaz au scăzut la 204 lei, iar titlurile Băncii Transilvania au coborât cu 0,75%, la 1,192 lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Erste (EBS) au fost cele mai tranzacţionate din piaţa principală, cu transferuri de 1,6 milioane lei şi, respectiv, 1,1 milioane lei. Titlurile OMV Petrom au crescut cu 1,1%, la 0,424 lei, iar acţiunile Erste au avansat cu 0,92%, la 110 lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,47% în prima parte a şedinţei, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,42%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 1,04% peste nivelul de vineri.

Indicele extins BET-XT a urcat cu 0,59%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,77%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au înregistrat al patrulea rulaj, de numai 574.000 de lei. Preţul acestor titluri a avansat cu 1,02%, la 0,6415 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Londra erau în creştere cu 0,9% şi, respectiv, cu 1,3%, în timp ce piaţa de la Paris era în stagnare. Pieţele au revenit uşor după ce la deschidere au fost pe scădere, în contextul reducerii ratei de creştere a exporturilor Chinei la minimul ultimelor 10 luni.