Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei, iar titlurile Fondul Proprietatea au atins un nou maxim
Piaţa se îndreaptă astfel spre a şasea şedinţă consecutivă de creştere. În precedentele cinci şedinţe indicele general BET-C a urcat cumulat cu 5,25%.
Acţiunile Fondului Proprietatea au depăşit miercuri maximul istoric atins în ziua listării, pe 25 ianuarie 2011, când unele operaţiuni au fost realizate la 0,675 lei. Preţul acestor acţiuni a continuat să crească şi în primele minute ale şedinţei de joi, iar cel mai mare preţ plătit în prima parte a şedinţei a fost de 0,691 lei, nivel cu 1,62% peste închiderea de miercuri şi, totodată, cu 2,37% peste nivelul istoric din ziua listării.
La mijlocul şedinţei, aceste titluri erau cotate la 0,69 lei, preţ cu 1,47% peste închiderea de miercuri. Evoluţia a venit pe primul rulaj din piaţă, de 8,2 milioane lei.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,74% în prima parte a şedinţei de tranzacţionare, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,24%.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 2,14%. Acţiunile celor cinci SIF-uri au crescut cu 1,02% – 4,03%, menţinându-se pe linia ascendentă din precedenta şedinţă când au urcat cu 3,23% – 5,85%.
La ora 13:18, indicele extins BET-XT s-a plasat cu 1,11% peste nivelul de miercuri, iar indicele extins BET-BK a fost pe plus cu 1,3%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 21,5 milioane lei (4,8 milioane euro), valoare cu 26% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 17,1 milioane lei (3,9 milioane euro). Acţiunile Fondului Proprietatea şi Erste au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 8,2 milioane lei şi, respectiv, de 3,2 milioane lei, şi au asigurat peste jumătate din rulajul pieţei.
Titlurile Erste au avansat cu 3,35%, la 111,1 lei (25 euro), urmând evoluţia de la Viena, unde au urcat cu 2,09%, la 25,11 euro.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,3%. Pieţele au fluctuat uşor la deschidere, în condiţiile în care China a anunţat exporturi în creştere în luna iulie, însă investitorii anticipează că pieţele ar putea scădea dacă banca centrală a SUA va reduce începând din septembrie programul de achiziţii de obligaţiuni.