Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei, pe un rulaj salvat de acţiuni FP, Petrom şi SIF Oltenia

Bursa a crescut cu 0,27% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au continuat să nu intre la tranzacţionare, iar operaţiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) şi SIF Oltenia (SIF5) au asigurat 80% din lichiditatea de 7,5 milioane lei.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 11:11
Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei, pe un rulaj salvat de acţiuni FP, Petrom şi SIF Oltenia

Piaţa a crescut uşor încă din primele minute, însă recuperarea uşoară a venit în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse în cazul celor mai multe acţiuni. În prima parte a şedinţei, rulaje de peste 20.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 12 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Lichiditatea pieţei, de 7,5 milioane lei (1,7 milioane euro), a fost de şase ori peste rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de numai 1,2 milioane lei (281.000 de euro). Aproape 80% lichiditatea de marţi a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (2,6 milioane lei, din care un deal de 1,3 milioane lei) şi cu titlurile OMV Petrom (1,8 milioane lei, din care un deal 860.000 de lei) şi un deal cu acţiuni SIF Oltenia (1,4 milioane lei).

Pe piaţa principală, acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,62%, la preţul de 0,6465 lei, iar titlurile OMV Petrom au urcat cu 1,01%, la 0,43 lei. La aceste preţuri au fost realizate şi cele două deal-uri cu aceste acţiuni.

Tranzacţia negociată cu titlurile SIF Oltenia a fost efectuată la un preţ similar celui de luni. Pe piaţa principală cotaţia a scăzut nesemnificativ, cu 0,07%, la 1,449 lei, pe un rulaj de numai 9.000 de lei, fiind realizate doar şase transferuri.

La mijlocul şedinţei, indicele BET al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în creştere cu 0,32%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,22% peste nivelul de luni.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,42%.

Acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au crescut cu 0,1%, la 1,052 lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au avansat cu 0,16%, la 0,6425 lei, în prima parte a zilei.

În precedentele şapte şedinţe acţiunile SIF Banat-Crişana au încheiat o singură dată pe verde, iar corecţia din celelalte şase zile a dus preţul în jos cu 7,2%. În acelaşi interval, titlurile SIF Muntenia au coborât cu 7,7%.

În prima parte a şedinţei de marţi, investitorii au realizat 79 de tranzacţii cu acţiunile SIF Banat-Crişana, de 425.000 de lei, iar titlurile SIF Muntenia au consemnat un rulaj de 160.000 de lei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercurea trecută preluarea Muntenia Invest şi indirect controlul asupra SIF Muntenia (SIF4) de către SIF Banat-Crişana. Aprobarea ASF a fost ultimul aviz necesar pentru preluarea Muntenia Invest, administratorul activelor SIF Muntenia, de către SIF Banat-Crişana.

La mijlocul şedinţei de marţi, indicele extins BET-XT era cu 0,34% nivelul de luni, iar indicele extins BET-BK era în creştere cu 0,47%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,3%, continuând să avanseze pentru a cincea şedinţă consecutiv, după ce mai multe companii au raportat rezultate financiare peste aşteptările pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor români, aşa că numărul celor care s-au bucurat de distracţia din......
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația sindicală FIM-CISL
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația ...
Producţia de vehicule realizată în Italia de grupul auto franco-italian Stellantis în 2024 a fost cu 37% sub cea din ...
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Conform programului de guvernare și planului de acțiune stabilit la nivelul Ministerului Energiei, nu există la acest ...