Bursa a crescut uşor, însă nu a recuperat corecţiile din primele două zile

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor, cu 0,47%, însă recuperarea din ultimele trei zile nu a reuşit să aducă indicii la nivelurile de la finalul săptămânii trecute, în timp ce lichiditatea a continuat să fie asigurată în principal de acţiunile Fondului Proprietatea (FP).
Economica.net - vin, 27 iul. 2012, 14:55
Bursa a crescut uşor, însă nu a recuperat corecţiile din primele două zile

În primele două zile ale săptămânii, indicele general al bursei BET-C a scăzut cu peste 3%, însă de miercuri a început să recupereze uşor, astfel că a încheiat săptămâna cu 0,6% sub nivelul de vinerea trecută. După corecţiile de la începutul săptămânii, câştigul din luna iulie a ajuns la 2,57% şi indicele BET-C a ajuns din nou sub nivelul din 2011. Indicele este cu numai 0,3% sub anul trecut.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a scăzut în această săptămână cu 0,3%. Astfel, raportat cu nivelul de la finele lunii iunie este cu 3,16% mai sus, şi, totodată, comparativ cu sfârşitul anului trecut, este în creştere cu 5,84%.

Piaţa locală a deschis şedinţa de vineri în creştere uşoară, continuând să urmeze linia burselor externe, însă cei mai mulţi investitori au continuat să nu intre în piaţă preferând să aştepte rezultatul referendumului din acest week-end pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. După prima oră de tranzacţionare, pieţele vest-europene s-au întors pe scădere, iar mişcarea a readus indicii bursei de la Bucureşti în imediata apropiere a nivelurilor de joi. Pieţele au revenit pe verde spre finalul şedinţei de la Bucureşti.

„Corelarea cu pieţele externe se menţine şi probabil va fi singurul vector pe care îl va urma bursa locală şi în viitorul apropiat. Rezultatul referendumului va avea la fel ca şi suspendarea preşedintelui un impact de scurtă durată. Majoritatea investitorilor care nu sunt în vacanţă încă aşteaptă decizii concrete din partea ECB (Băncii Centrale Europene – n.r.) sau Fed (băncii centrale a SUA – n.r.) şi de aceea stau deoparte de pieţe”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,57%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,34%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat foarte uşor, cu 0,19%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au menţinut indicele BET-NG la nivelul de joi.

Noul indice al BVB, BET-BK, a crescut nesemnificativ, cu 0,07%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Rulajul pieţei a fost de doar 15,8 milioane lei (3,4 milioane euro) şi a fost asigurat în proporţie de 45% de transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea, care au cumulat 7,1 milioane lei. Lichiditatea de vineri este de peste patru ori sub rulajul şedinţei anterioare, de 69,2 milioane lei (14,9 milioane euro). Titlurile Fondului Proprietatea au acoperit joi 81% din lichiditatea pieţei, în principal datorită unor deal-uri.

În precedentele trei şedinţe au fost realizate transferuri cu pachete de câte 0,73% şi, respectiv, cu 0,83% din acţiunile Fondului Proprietatea, astfel că aceste titluri au salvat de fiecare dată rulajul bursei.

„Dealurile cu acţiunile Fondului Proprietatea arată că există în continuare interes pentru piaţa din România şi în special pentru FP. Faptul că au fost schimbate pachete de câte 100 milioane de acţiuni în trei zile ne-ar fi putut arăta tranzacţii din partea unor acţionari importanţi, dar nu avem astfel de raportări. Este greu de presupus ce raţionament a stat în spatele acestor tranzacţii speciale şi ce investitori au făcut aceste schimburi foarte mari”, a afirmat brokerul.

La finalul şedinţei de vineri, acţiunile Fondului Proprietatea erau în creştere cu 1,56%, la 0,4875 lei.

Investitorii nu au reacţionat vizibil la anunţarea viitorului director general al BRD (BRD), Philippe Lhotte, preşedintele – director general al SG Expressbank AD, filiala Societe Generale din Bulgaria. Astfel, preţul acţiunilor BRD a rămas pe creştere uşoară şi după anunţul băncii, iar după ora 14:30 au scăzut uşor. La închiderea pieţei, titlurile băncii stagnau la preţul de 8,74 lei, iar operaţiunile cumulau 673.000 de lei.

Lhotte va prelua la 1 septembrie funcţia de director general al BRD – Groupe Societe Generale şi va fi numit provizoriu administrator al băncii.

„Pentru acţiunile BRD sunt aşteptate rezultatele financiare pe primul semestru (care vor fi publicate luni – n.r.), iar în functie de acestea cred că vom vedea ceva variaţii de preţ. Aşteptările nu sunt dintre cele mai bune, iar investitorii aşteaptă să vadă dacă se va continua trendul negativ al acestor rezultate. Numirea oricărui director general nu cred că are vreun impact asupra evoluţiei acestei bănci”, a mai spus Necula.

Pe piaţa destinată obligaţiunilor au fost realizate opt transferuri cu titluri de stat în valoare cumulată de 25,6 milioane lei (5,5 milioane euro).

Transferurile de pe piaţa Rasdaq au însumat 846.000 de lei, valoare cu mult peste rulajul de joi, de doar 58.000 de lei.

Lichiditatea de vineri a fost dominată de un deal cu 0,3% din acţiunile Unirea Shopping Center (SCDM), în valoare de 756.000 de lei. Titlurile au fost transferate la preţul de 84 de lei, cu 6,33% peste cotaţia de joi. Pe piaţa principală, nu au fost realizate operaţiuni cu titlurile companiei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 1,5%, investitorii reacţionând pozitiv la publicarea unui articol în ziarul francez Le Monde, potrivit căruia Banca Centrală Europeană şi statele europene pregătesc un plan care prevede ca banca şi Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară să cumpere obligaţiuni ale Spaniei şi Italiei pentru a le reduce costurile de împrumut.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României