Bursa a crescut uşor, însă pe cel mai redus rulaj din ultimele trei luni

Economica.net
01 07. 2013
bvb555_88861600_37570300

Majoritatea acţiunilor au deschis la preţuri uşor peste nivelurile de vineri, iar pe parcursul zilei au existat mai multe momente în care nu a fost realizată nicio tranzacţie.

Astfel, rulaje de peste 10.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 17 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Lichiditatea pieţei, de 7 milioane lei (1,6 milioane euro), este de trei ori sub rulajul de vineri, de 22,3 milioane lei (5 milioane euro). O lichiditate mai redusă a fost înregistrată pe 1 aprilie, când operaţiunile au cumulat numai 5,4 milioane lei (1,2 milioane euro).

„Deocamdată nu mai este interes pentru pieţele emergente şi cele de frontieră. Mai mult lobby pentru creşterea ponderii în indicele MSCI Frontier sau includerea în MSCI EM (indici ai pieţelor de frontieră şi, respectiv, emergente – n.r.) ar ajuta, precum şi un sistem de tranzacţionare/decontare la fel ca în pieţele dezvoltate, ar face mai mulţi investitori atenţi la România. Până atunci, însă, rămânem în zona gri. Nu avem de ce să ne mirăm că nu sunt volume mai mari atât timp cât nu se schimbă nimic şi nu vedem un efect tangibil al discuţiilor despre îmbunătăţirea guvernanţei corporative, despre scăderea costurilor de tranzacţionare pentru piaţă (în cazul ASF şi al BVB), dar şi despre lipsa unei Contrapărţi centrale. Nu trebuie să uităm că România este într-o competiţie globală cu celelalte pieţe pentru atragerea de capital, iar în această luptă depinde doar de noi dacă ne poziţionăm mai bine sau mai puţin bine faţă de ceilalţi”, a afirmat un broker.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,38%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,54% peste şedinţa precedentă.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,5%.

În acelaşi timp, indicele extins BET-XT a crescut cu 0,52%, iar indicele extins BET-BK a avansat cu 0,23%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Brokerii cred că pe parcursul roadshow-ului pentru oferta iniţială pe care Nuclearelectrica o va lansa în această lună ar putea atrage atenţia unora dintre investitori şi asupra pieţei în general, însă cel mai probabil aceştia se vor rezuma doar la achiziţia de titluri în oferta publică.

Acţiunile Fondului Proprietatea şi Erste au fost cele mai lichide din piaţă, cu tranzacţii de 3,1 milioane lei şi, respectiv, de 1 milion de lei, şi au asigurat peste jumătate din rulajul bursei. Preţul titlurilor Fondului Proprietatea a scăzut cu 0,24%, la 0,618 lei, iar acţiunile Erste au urmat evoluţia de la Viena şi au coborât cu 2,47%, la 91 lei (20,45 euro).

La bursa de la Viena, aceste titluri au coborât cu 0,76%, la 20,35 euro.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 330.000 de lei, faţă de 310.000 de lei în şedinţa precedentă.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,4%.