Bursa a crescut uşor la deschidere. Rulajul a fost susţinut de acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa a deschis şedinţa în creştere cu 0,6%, într-o piaţă în care atenţia jucătorilor a fost axată pe transferuri cu acţiuni ale Fondului Proprietatea (FP), care au acoperit 60% din rulajul total de 11,9 milioane lei.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 09:16
Bursa a crescut uşor la deschidere. Rulajul a fost susţinut de acţiunile Fondului Proprietatea

După primele 30 de minute de tranzacţionare, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea era în creştere cu 1,16%, iar indicele extins BET-XT se plasa cu 0,55% peste nivelul de marţi. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era cu 0,44% mai sus faţă de şedinţa precedentă.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,59%, iar indicele BET-NG avansa cu 0,64%.

Rulajul pieţei era de 11,9 milioane lei (2,7 milioane euro), iar cele mai transferate erau acţiunile FP, cu transferuri de 7,4 milioane lei.

Cel mai recent schimb cu titlurile Fondului s-a perfectat la 0,6155 lei, în creştere cu 2,5% faţă de nivelul de referinţă.

Acţiunile europene au deschis miercuri indecis, după ce indicele cotaţiilor bursiere din regiune a urcat în şedinţa anterioară la maximul ultimilor patru ani şi jumătate, în urma speculaţiilor că băncile centrale din întreaga lume vor continua măsurile de susţinere a redresării economice.

Bursa din SUA a închis, de asemenea, în creştere şedinţa de marţi, cu Indicele Industrial Dow Jones aproape de un maxim record.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...