Bursa a crescut uşor la jumătatea zilei, iar lichiditatea a rămas redusă

Economica.net
17 06. 2013
stock_charting_29632300

Puţin peste jumătate din lichiditatea de luni, de 5,58 milioane lei (1,25 milioane euro) a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Erste Bank (1,08 milioane lei), Transgaz (un milion de lei) şi două transferuri deal cu titlurile OMV Petrom (1,26 milioane lei). Tranzacţiile negociate cu acţiunile OMV Petrom au fost realizate la 0,4232 lei, preţ cu 0,14% sub nivelul de vineri.

Pe piaţa principală, acţiunile Erste Bank au scăzut cu 0,38%, la 105,6 lei, iar titlurile Transgaz au crescut cu 1,01%, la 190,4 lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urca cu 0,18% în prima parte a şedinţei, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, avansa cu 0,1%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), se plasa cu 0,6% peste nivelul de vineri.

Indicele extins BET-XT a urcat cu 0,24%, iar indicele extins BET-BK fluctua aproape de nivelul de vineri.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele europene şi-au menţinut creşterile de la deschidere, revenind după cea mai îndelungată perioadă de declin din ultimele 14 luni, în aşteptarea unui semnal din partea Rezervei Federale a SUA privind programul de stimulare monetară a economiei prin preluarea de obligaţiuni din piaţă.