Bursa a crescut uşor, pe un rulaj dominat de acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa a avansat cu 1,34%, într-o piaţă în care ordinele de cumpărare au ridicat preţul acţiunilor Băncii Transilvania (TLV) cu 3,2%, şi unde titlurile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat 75% din lichiditate.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 14:34
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj dominat de acţiunile Fondului Proprietatea

Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, urcând cu peste 1%, iar până la închidere a oscilat uşor în jurul acestui nivel. Volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse în cazul celor mai multe acţiuni.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,75%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 1,6%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, urca cu 1,82%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,1% peste închiderea de marţi.

Indicele BET-BK a avansat cu 1,17%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Acţiunile Băncii Transilvania au urcat în primele zece minute cu până la 3,5%, susţinute de unele ordine de cumpărare după ce banca a anunţat miercuri dimineaţă un profit net în creştere cu 47% pentru primul semestru, la 179,6 milioane lei (40,9 milioane euro).

La închiderea pieţei principale, titlurile Băncii Transilvania erau cotate la 1,032 lei, preţ cu 3,2% peste nivelul de marţi. Evoluţia a venit pe al şaselea rulaj din piaţă, de 738.000 de lei.

„Nivelul de interes pe acţiunile Băncii Transilvania a fost destul de scăzut azi (miercuri -n.r.) având în vedere că banca a raportat un profit cu aproape 50% mai mare decât anul trecut. Putem să explicăm această situaţie prin faptul că preţul nu este foarte atractiv, acţiunile tranzacţionându-se în zona maximelor ultimelor trei luni, dar şi pentru că nivelul de interes general pe bursă este încă destul de scăzut şi în special pe sectorul bancar”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Constantinescu, trader la casa de brokeraj Swiss Capital.

Atenţia investitorilor a continuat să fie axată pe titlurile Fondului Proprietatea, unde preţul a rămas pe creştere pentru a şaptea şedinţă consecutiv şi a depăşit nivelul de 0,52 lei/acţiune, în cadrul unor transferuri cu volume mai consistente. Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat ziua în creştere cu 2,65%, la 0,5225 lei.

Operaţiunile au cumulat 24,3 milioane lei, sumă din care 13 milioane lei a reprezentat valoarea unui deal cu 0,18% din titlurile Fondului. Deal-ul a fost efectuat la 0,5215 lei, preţ cu 2,46% peste nivelul de marţi.

„Ştirile pozitive de săptămâna trecută, legate de rezilierile contractelor Hidroelectrica cu traderii din energie şi de perspectiva ieşirii companiei din insolvenţă în toamna acestui an, au generat un val de interes ce s-a extins pe mai multe zile în condiţiile în care şi pieţele externe au înregistrat creşteri semnificative. «Lovitura de graţie» pentru investitorii nehotărâţi a venit marţi, când Guvernul a aprobat vânzarea unui pachet din participaţia la Electrica Muntenia Sud, deal ce ar cota pachetul FP-ului la 320 milioane euro, o valoare de patru ori mai mare decât cea care este trecută acum în activ. Întrebarea la care investitorii trebuie să răspundă acum este care mai este potenţialul de creştere al acţiunilor pe termen scurt?”, a adăugat brokerul.

Acţiunile Fondului Proprietatea au asigurat 75% din lichiditatea pieţei, de 32,2 milioane lei (7 milioane euro). Rulajul pieţei este aproape dublu faţă de cel de marţi, de 17,3 milioane lei (3,8 milioane euro).

„Volumele rămân scăzute în condiţiile incertitudinii generale de pe plan local şi a perioadei de concedii caracterizată printr-un nivel mai redus al activităţii. Acest lucru nu este însă un semnal negativ. De obicei atunci când apar volume mari după o perioadă de creştere mai puternică, este semnul că mişcarea se aproprie de sfârşit”, a mai spus Constantinescu.Rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat acţiunile BRD (1,3 milioane lei) şi SIF Oltenia (1,2 milioane lei). Acţiunile BRD au încheiat în creştere cu 0,12%, iar titlurile SIF Oltenia au avansat cu 2,02%, la 1,265 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de aproape 100.000 de lei, valoare cu 30% sub rulajul de marţi, de 142.000 de lei.

Titlurile Albalact (ALBZ) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 35.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 1,52%, la 0,1231 lei.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Londra erau în creştere cu până la 1%, iar piaţa de la Frankfurt era în scădere cu numai 0,1%. Pieţele din Europa Centrală şi de Est evoluau incert şi înregistrau variaţii reduse. Evoluţia pieţelor este determinată de estimările investitorilor ca marile bănci centrale să ia noi măsuri pentru stimularea economiei, în contextul evoluţiilor economice îngrijorătoare din Asia, Statele Unite şi Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...