Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut de acţiunile FP, SIF Moldova şi BVB

Economica.net
06 12. 2012
bvb_19122900

Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, iar la fel ca în precedentele şedinţe atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a fost axată doar pe câteva acţiuni. Astfel, la mijlocul zilei, rulaje de peste 100.000 de lei înregistrau doar acţiuni emise de 8 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,29%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,25% peste ziua precedentă. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,32%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,19%.

Totodată, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,4%.

Rulajul pieţei acţiunilor, de 8,7 milioane lei (1,9 milioane euro), a fost cu puţin sub valoarea tranzacţiilor din prima parte a şedinţei anterioare, de 9,1 milioane lei (2 milioane euro). Lichiditatea a fost asigruată în proporţie de 77% de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (3,2 milioane lei), SIF Moldova (1,9 milioane lei, din care 1,2 milioane lei reprezintă valoarea unui deal) şi de titlurile BVB (1,6 milioane lei).

Acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 0,37%, la 0,543 lei, iar titlurile SIF Moldova au avansat cu 0,7%, la 1,435 lei.

Cel mai recent transfer cu acţiunile BVB a fost realizat la 20 lei, preţ similar ultimei cotaţii de miercuri.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1%. Pieţele au fost pe evrde încă de la deschidere, în contextul optimismului investitorilor că politicienii americani vor ajunge la un acord asupra bugetului şi înainte ca Banca Centrală Europeană să prezinte prognoze economice pentru 2014.