Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut de deal-uri cu acţiuni BRD, SIF Moldova şi Petrom
În prima oră piaţa a fluctuat foarte uşor şi după ora 11:00 cotaţiile celor mai multe acţiuni s-au stabilizat pe creştere uşoară, în condiţiile revenirii burselor europene pe verde. Variaţiile de pe piaţa locală au continuat să fie mai reduse decât mişcările burselor externe, iar atenţia investitorilor a fost din nou axată doar pe câteva acţiuni. La închiderea pieţei principale doar 11 titluri consemnau rulaje de peste 500.000 de lei.
Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction, spune că mişcările mai lente ale pieţei în raport cu dinamica burselor externe este determinată de lipsa investitorilor mari.
„Ne amintim de situaţia din a doua jumătate a anului 2010, când piaţa românească a fost aproape îngheţată, în mare parte pentru că investitorii instituţionali lipseau, astfel că tranzacţiile erau realizate în principal de investitorii locali speculatori. Totuşi, tranzacţiile mai mari efectuate în prezent prin deal-uri arată că încă sunt investitori mari interesaţi de anumite companii listate, însă nu sunt dispuşi să rişte achiziţionarea direct din piaţă în condiţiile actuale. Pentru acest motiv, se limitează doar să cumpere pachete semnificative dintr-o singură tranzacţie”, a declarat Bărbulescu pentru MEDIAFAX.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,41%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,16% peste nivelul de luni.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,34%.
Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, era în creştere cu 0,64%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 54,2 milioane lei (12,3 milioane euro), sumă de două ori peste lichiditatea şedinţei precedente, de 27,3 milioane lei (6,2 milioane euro). Rulajul a fost asigurat în proporţie de 52% de deal-uri cu acţiuni BRD (20,9 milioane lei), OMV Petrom (4,3 milioane lei) şi SIF Moldova (3,2 milioane lei).
Un rulaj mai mare decât cel de marţi a fost atins la 29 martie, când au fost înregistrate în sistemul BVB rezultatele ofertei prin care statul a vândut 15% din acţiunile Transelectrica (TEL), cu 164,7 milioane lei (37,6 milioane euro). Atunci, lichiditatea a fost de 194,4 milioane lei (44,4 milioane euro).
În ultima oră a şedinţei de marţi au fost efectuate trei tranzacţii negociate cu 0,28% din acţiunile BRD (BRD), pentru 20,9 milioane lei (4,7 milioane euro). Pachetele mai mici au fost cedate la 10,5 lei/acţiune, cu 0,94% sub nivelul de luni, iar pachetul mai mare a fost transferat pentru 10,6 lei/titlu, similar ultimei cotaţii de luni. Pe piaţa principală, aceste acţiuni au stagnat la 10,6 lei, pe un rulaj de 400.000 de lei.
Primul deal de marţi a fost realizat la ora 10:44 şi a vizat un pachet reprezentând 0,48% din acţiunile SIF Moldova. Operaţiunea a fost realizată pentru 3,2 milioane lei, la un preţ de 1,3 lei, cu 0,76% sub ultima cotaţie de luni pe piaţa principală. La închiderea şedinţei, titlurile SIF Moldova erau în cu % pe piaţa principală, fiind cotate la lei, şi consemnau un rulaj de milioane lei.
Tranzacţii negociate au fost realizată şi cu acţiuni OMV Petrom, pentru 4,3 milioane lei, iar pe piaţa principală operaţiunile au cumulat numai 109.000 de lei. În cadrul celor două deal-uri, titlurile OMV Petrom au fost cedate la preţul de 0,3915 lei, cu 0,61% sub nivelul de luni. Pe piaţa principală, aceste titluri au avansat cu 0,2%, la 0,3947 lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Moldova au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 7,1 milioane lei şi, respectiv, 6,4 milioane lei. Preţul acţiunilor FP a crescut cu 0,84%, la 0,54 lei, iar titlurile SIF Moldova au avansat cu 1,15%, la 1,325 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 2,4 milioane lei, valoare de aproape trei ori mai mare decât rulajul de luni, de 933.000 de lei.
Lichiditatea a fost susţinută în principal de un deal cu 0,68% din titlurile Unirea Shopping Center (SCDM), de 1,7 milioane lei. Tranzacţia a fost operată la preţul de 84 lei, cu 1,18% sub cotaţia precentă. Pe piaţa principală, nu au fost realizate transferuri cu aceste acţiuni.
„Cel mai probabil rezultatele (financiare pentru primul trimestru – n.r.) vor influenţa punctual evoluţia preţului acţiunilor, însă doar dacă vor fi semnificativ diferite faţă de aşteptări”, a mai spus brokerul.
La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 1%, recuperând o parte din scăderile abrupte din şedinţa anterioară. Creşterile s-au temperat după publicarea unor date sub aşteptări privind preţurilor caselor în SUA.