Bursa a deschis în scădere foarte uşoară, pe un rulaj extrem de redus

Economica.net
29 07. 2013
stock_charting_29632300

În primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,37%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a stagnat.

Acţiunile Transgaz (TGN) au scăzut cu 0,53% şi în primele minute ale şedinţei de luni şi au ajuns la preţul de 187 lei. Aceste titluri au consemnat al doilea rulaj de doar 9.000 de lei.

Compania a anunţat vineri dimineaţă că a cheltuit 110,7 milioane lei (25,1 milioane euro) pentru proiectul gazoductului Nabucco Vest, iar întrucât proiectul nu s-a concretizat compania de stat va raporta această sumă drept pierdere. Această sumă ar putea creşte cu alte 6,6 milioane de lei, înregistrate drept cheltuieli pentru dezvoltarea Nabucco.

La ora 10:20, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a fost cu 0,42% sub nivelul de vineri.

Totodată, indicele extins BET-XT s-a plasat cu 0,3% sub şedinţa precedentă, iar indicele extins BET-BK a scăzut nesemnificativ, cu 0,11%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Rulajul pieţei, de doar 43.000 de lei (aproape 10.000 de euro), a fost cu mult sub rulajul din primele minute ale şedinţei precedente, de 918.000 de lei (209.000 de euro).

Cu acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, a fost realizată doar o tranzacţie, de 64,1 lei, la preţul de 0,641 lei, cu 1% sub închiderea de vineri.

Pieţele vest-europene au deschis şedinţa în creştere cu până la 0,6%.