Bursa a deschis în scădere, pe un rulaj foarte redus

Economica.net
19 04. 2012
bvb_6789809_39382100

După primele 30 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se situa cu 0,96% sub nivelul de referinţă, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în coborâre cu 0,34%.

Totodată, indicele BET-FI scădea cu 0,15%. Indicele include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) sunt suspendate de la tranzacţionare, din 11 aprilie, pentru informarea investitorilor cu privire la hotărârile AGA adoptate săptămâna trecută. Societatea a anunţat că va prezenta cel mai târziu vineri deciziile acţionarilor, întrucât preşedintele de şedinţă şi secretarii AGA analizează argumentele legale privind interpretarea unor voturi exprimate prin corespondenţă care pot schimba rezultatul votului.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,7%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Bursele europene au deschis joi în urcare, investitorii aşteptând cu nervozitate emisiunile de obligaţiuni cu maturitatea la doi şi zece ani pregătite de Spania.