Bursa a deschis în stagnare, pe un rulaj de numai 287.000 de lei

Bursa de la Bucureşti a deschis în stagnare şedinţa de vineri, într-o piaţă unde au fost realizate tranzacţii în valoare cumulată de doar 287.000 de lei, cu acţiuni emise doar de un sfert dintre companiile listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 08:15
Bursa a deschis în stagnare, pe un rulaj de numai 287.000 de lei

Lichiditatea pieţei, de doar 287.000 de lei (65.000 de euro), este de aproape trei ori sub rulajul din primele minute ale şedinţei precedente, de 800.000 de lei (181.000 de euro).

La ora 10:36, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se situa cu 0,13% peste nivelul de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,35% peste ziua anterioară.

În acelaşi timp, indicele extins BET-XT a avansat cu 0,17%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,26%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Erste şi SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu rulaje de 96.000 de lei şi, respectiv, de 94.000 de lei. Cele două titluri au asigurat, astfel, două treimi din rulajul pieţei. Titlurile Erste au avansat cu 0,85%, la 95,4 lei, iar acţiunile SIF Transilvania au crescut cu 1,02%, la 0,544 lei.

Bursele europene au deschis vineri în creştere cu până la 0,3%, după ce un oficial al Rezervei Federale a declarat că banca centrală a SUA va menţine dobânda de politică monetară la niveluri minime pentru o perioadă îndelungată de timp, iar producţia industrială din Japonia a depăşit estimările pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va reduce cu 600 numărul locurilor de muncă la nivel mondial....
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale ...
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...