Bursa a deschis indecis, iar rulajele au continuat să fie reduse

Economica.net
30 10. 2012
bursa_bucuresti_bvb_59148000

După primele 30 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era de asemenea în stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu doar 0,1% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), se situa cu 0,15% mai sus faţă de referinţă, la fel ca indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în urcare cu 0,19%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 890.000 de lei (196.000 de euro), sumă din care 70% reprezentau transferurile cu acţiunile FP, de 661.000 lei. Cel mai recent transfer cu aceste acţiuni s-a perfectat la 0,5355 lei, în urcare cu 0,47%.

Acţiunile Oltchim (OLT) consemnau cea mai pronunţată scădere, de 3,6%, la 0,576 lei, după ce combinatul a anunţat perderi cu peste 70% mai mari în primele nouă luni, la 308,5 milioane lei. Rulajul era însă foarte redus, de numai 6.000 lei.

Veniturile Oltchim au scăzut cu 47% în primele nouă luni, la 721,9 milioane lei (162,8 milioane euro), iar cheltuielile companiei însumează 1,03 miliarde lei (232 milioane euro), cu 33% mai reduse faţă de aceeaşi perioadă din 2011.