Bursa a deschis pe verde. A cincea şedinţă de creştere consecutivă pentru BVB
Piaţa a crescut în sesiunea precedentă în cel mai alert ritm din ultimele opt luni, menţinându-se pe linia ascendentă din precedentele şedinţe. Astfel, în precedentele patru şedinţe indicele general al Bursei, BET-C, a urcat cumulat cu peste 6%.
În primele 15 minute de tranzacţionare de marţi indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 0,64%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,3%.
În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au plasat indicele BET-FI cu 0,37% peste închiderea de luni.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a urcat cu 0,51%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Bursa a lansat, marţi, un nou indice, BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS). BET-BK va putea fi folosit ca un indice de referinţă pentru fondurile mutuale active în România.
Componenţa indicelui BET-BK este foarte apropiată de cea a indicelui BET-XT. Indicele BET-BK cuprinde acţiunile celor cinci SIF-uri, ale OMV Petrom (SNP), BRD (BRD), Fondul Proprietatea (FP), Erste (EBS), Transelectrica (TEL), Biofarm (BIO), Bursa de Valori (BVB), Transgaz (TGN), Banca Transilvania (TLV), Antibiotice (ATB), Alro (ALR), Electromagnetica (ELMA), Oltchim (OLT), SSIF Broker (BRK), Zentiva (SCD), Ropharma (RPH), Condmag (COMI), Compa (CMP), Oil Terminal (OIL) şi Dafora (DAFR).
După primele minute ale şedinţei, indicele BET-BK era în creştere cu doar 0,12%.
Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat transferuri cu acţiuni emise doar de 20 din cele 81 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea „Internaţionale”, în valoare de doar 479.000 de lei (108.000 de euro). Rulajul este de trei ori mai mare decât lichiditatea de la debutul şedinţei anterioare, de 152.000 de lei (34.000 de euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au rămas cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 364.000 de lei, şi au asigurat 76% din rulajul pieţei. Cel mai recent transfer cu aceste acţiuni a fost efectuat la 0,48 lei, cu 0,52% peste nivelul de luni.
Marile pieţe europene au deschis şedinţa în creştere cu până la 0,3%, investitorii aşteptându-se la noi măsuri de stimulare a economiei, după ce unele date economice slabe au arătat că economia globală are nevoie de noi stimuli. Jucătorii se aşteaptă ca banca centrală din SUA (Fed) să anunţe un nou program de relaxare cantitativă, prin achiziţii de obligaţiuni de stat de pe piaţa secundară pentru creşterea lichidităţii şi reducerea dobânzilor. Scopul final al acestor programe este stimularea economiei.