Bursa a deschis pe verde şedinţa de vineri
Indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 0,26%, iar indicele principal BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate, era în urcare cu 0,48%.
Indicele ROTX consemna o creştere de 0,49%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,48%, indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a urcat cu 0,83%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, era pe plus cu 0,49%.
Cele mai lichide acţiuni erau titlurile Erste Group Bank, Fondului Proprietatea, Romgaz.
Valoarea totală de tranzacţionare se ridica, după primele 20 de minute de la deschiderea şedinţei, la 243.469 de euro.