Bursa a fluctuat foarte uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj redus

Economica.net
16 01. 2014
bvb_bursa_20693000

Piaţa a fluctuat foarte uşor încă din primele minute, iar cei mai mulţi investitori au continuat să nu intre la tranzacţionare în condiţiile în care nici bursele vest-europene nu au avut o direcţie clară. Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare la BVB au vizat în doar câteva acţiuni, precum OMV Petrom (SNP), SIF Transilvania (SIF3) şi Transgaz (TGN).

La mijlocul şedinţei, indicele general al Bursei de la Bucureşti, BET-C, era în imediata apropiere a nivelului de miercuri.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scãzut cu 0,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasează indicele BET-NG cu 0,12% peste închiderea de miercuri.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), se situează cu 0,39% sub nivelul de la finalul şedinţei precedente. Acţiunile a trei dintre SIF-uri au înregistrat scăderi cuprinse între 0,27% şi 0,51%, titlurile SIF Muntenia au coborât cu 1,8%, în timp ce acţiunile SIF Oltenia şi Fondul Proprietatea au stagnat.

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,13% în prima parte a şedinţei, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu numai 0,07% sub închiderea de miercuri.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Rulaje de peste 500.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 6 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au transferat în total acţiuni de 13,4 milioane lei (3 milioane euro), sumă foarte apropiată de rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 13,5 milioane lei (3 milioane euro). Mai mult de trei sferturi din lichiditatea de joi a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile OMV Petrom (2,8 milioane lei), SIF Moldova (1,9 milioane lei, din care două deal-uri de 1,7 milioane lei), SIF Transilvania (1,7 milioane lei), Fondul Proprietatea (1,4 milioane lei), Transgaz (1,4 milioane lei) şi Romgaz (1,2 milioane lei).

Acţiunile Impact Developer&Contractor (IMP) au urcat cu 9,58%, consemnând a treia zi consecutivă de creştere accelerată, după ce în precedentele două şedinţe cotaţia a avansat cu 32,15%, pe fondul achiziţiilor realizate de cel mai mare acţionar al companiei, omul de afaceri Gheorghe Iaciu. Acesta a cumpărat aproape 80% din toate acţiunile Impact tranzacţionate în ultimele două zile.

Titlurile Impact se tranzacţionau la mijlocul şedinţe la 0,795 lei, preţ reprezentând maximul ultimilor trei ani şi nouă luni. Cotaţii mai mari decât cele de joi au fost atinse cel mai recent în şedinţa bursieră din 19 aprilie 2010, când acţiunile dezvoltatorului imobiliar au fost la 0,805 lei/titlu.

Capitalizarea bursieră a Impact a crescut de marţi şi până la mijlocul şedinţei de joi cu aproape 45% sau 48,6 milioane lei (10,7 milioane euro), ajungând la 157,3 milioane lei (34,7 milioane euro).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Paris erau în scădere cu câte 0,1%, iar piaţa de la Londra era în urcare cu 0,1%. Majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est au scăzut, cu până la 0,8%, în timp ce bursele de la Varşovia şi Sofia au avansat cu 0,4% şi, respectiv, cu 1,9%.