Bursa a încheiat în creştere uşoară, pe cel mai redus rulaj din ultimele trei săptămâni

Bursa de la Bucureşti a încheiat în creştere cu 0,41%, după ce luni a coborât cu aproape 2%, însă cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a atins cel mai redus nivel de după 3 septembrie.
Economica.net - mar, 25 sept. 2012, 14:57
Bursa a încheiat în creştere uşoară, pe cel mai redus rulaj din ultimele trei săptămâni

Piaţa a deschis în creştere uşoară, revenind încet după corecţia de aproape 2% înregistrată luni. Totuşi, recuperarea a fost de scurtă durată, pentru că după ora 12:30 indicii au revenit în imediata apropiere a nivelurilor de luni, odată cu trecerea burselor vest-europene pe scădere. Bursa a revenit pe creştere în ultima jumătate de oră, odată ce bursele externe s-au întors pe verde

Totuşi, la fel ca în ultimele şedinţe, fluctuaţiile au venit în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse de tranzacţionare.

„Entuziasmul investitorilor s-a cam temperat de câteva zile, dovadă fiind scăderea substanţială a volumelor tranzacţionate şi volatilitatea mai ridicată a preţurilor faţă de cea din perioada verii. Variaţiile importante de la o zi la alta se datorează disconfortului investitorilor care au început să tranzacţioneze emoţional şi nu mai au încredere în continuarea creşterilor odată ce preţurile au ajuns la nivelurile actuale. Totodată, nici cumpărătorii nu prea îşi fac simţită prezenţa în aceste zile, acesta fiind un semn că nici ei nu mai sunt atât de încrezători că vom asista la o continuare a creşterilor”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu doar 0,17%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,31%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,65%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,59%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,67% peste nivelul de luni.

„Cred că vom asista în continuare la o creştere a volatilităţii pe volume scăzute tocmai pentru că în piaţă sunt prezenţi cu preponderenţă investitori speculativi. Mai mult de atât, este foarte probabil ca în anumite cazuri să vedem o migrarecătre acţiuni care nu fac parte din primul etalon, dar care au un potenţial ridicat de creştere tocmai pentru că au variat uşor în timp ce acţiunile lichide au crescut. În orice caz, în situaţia în care vom asista la o perioadă de corecţii, nu cred că ne putem aştepta la o prăbuşire a pieţei, ci mai degrabă la corecţii temporare, venite pe fondul unor mărcări de profit, dar şi influenţate de semnalele transmise de pieţele externe”, a mai spus brokerul.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 10,2 milioane lei (2,2 milioane euro), valoare cu 10% sub rulajul şedinţei precedente, de 11,3 milioane lei (2,5 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu tranzacţii de 3,7 milioane lei, iar preţul a crescut cu 0,76%, la 0,5305 lei. În şedinţa precedentă, aceste acţiuni au coborât cu 2,5%.

Rulaje de peste 500.000 de lei au mai înregistrat doar acţiunile OMV Petrom (1,9 milioane lei, din care 716.000 de lei a reprezentat valoarea unui deal), Banca Transilvania (925.000 lei, din care un deal de 570.000 de lei), BRD (724.000 de lei), Erste (595.000 de lei) şi SIF Transilvania (541.000 de lei).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 848.000 de lei, valoare de peste patru ori mai mare decât rulajul de luni, de 196.000 de lei.

Acţiunile firmei Alimentara Slatina (ALRV), controlată de SIF Oltenia (SIF5), au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 488.000 de lei. Preţul acestor titluri a urcat de aproape două ori, la 31 lei.

La închiderea pieţei principale de Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt erau în stagnare, iar piaţa de la Londra avansa cu 0,1%. Pieţele au evoluat incert, deschizând ziua în creştere uşoară, pentru ca apoi să treacă pe scădere şi, ulterior, să revină în imediata apropiere a nivelurilor de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...