Bursa a închis în creştere cu 0,34%, pe un rulaj susţinut de FP şi companii din sectorul energetic
Piaţa a deschis indecis, însă spre jumătatea zilei indicele general al Bursei, BET-C, a început să crească, punctul maxim fiind atins la ora 16:00, când piaţa a fost pe plus cu 0,57%.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 35,4 milioane lei (7,8 milioane euro), cu aproape 40% sub rulajul din sesiunea precedentă, de 58,6 milioane lei (13 milioane euro).
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 0,34%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,6%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a încheiat sesiunea aproape de nivelul de miercuri.
Indicele extins BET-XT a urcat cu 0,21%, iar indicele extins BET-BK a închis în stagnare.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urilor şi Fondului Proprietatea.
Aproape două treimi din lichiditatea de joi a fost susţinută de transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea (4,83 milioane lei), OMV Petrom (3,62 milioane lei), Romgaz (3,26 milioane lei) şi Transgaz (2,89 milioane lei).
Rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat acţiunile Erste Bank (1,65 milioane lei) şi BRD (1,05 milioane lei).
Acţiunile Electroputere (EPT) şi Amonil (AMO) au urcat semnificativ pentru a doua zi consecutiv, cu 14,85% şi, respectiv, cu 15%, deşi companiile nu au făcut niciun anunţ care să determine aceste evoluţii. Titlurile Electroputere sunt pe creştere încă de la jumătatea lunii decembrie, iar de la acel moment cotaţia a urcat de 3,7 ori, însă evoluţia nu a fost determinată de vreun anunţ al companiei.
Brokerii consideră că evoluţiile sunt pur speculative, luând în considerare volumele de tranzacţionare reduse.
Investitorii au transferat miercuri acţiuni Electroputere de 65.000 de lei, iar evoluţia titlurilor Amonil a venit pe un rulaj de doar 9.459 lei.
Marile burse europene afişau scăderi de până la 0,6% la finalul sesiunii locale, iar acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de joi în urcare, susţinute de scăderea numărului de solicitări de indemnizaţii pentru şomaj în Statele Unite.