Bursa a închis în creştere; rulajul a fost susţinut de acţiunile FP şi Erste
Atenţia investitorilor a fost axată doar pe câteva acţiuni, rulaje de peste 100.000 de lei fiind înregistrate doar de 12 acţiuni.
„Investitorii aşteaptă semnalele pe care le va transmite Fed-ul în ceea ce priveşte programul de stimulare a economiei. În cazul în care vom vedea semnale de reducere a sumelor folosite lună de lună sau chiar o posibilă încheiere a programului, atunci cred că vom asista la corecţii masive în piaţă, dar nu de lungă durată. Dacă Fed-ul nu va da semne că vrea să modifice programul de stimulare, atunci pieţele vor reacţiona pozitiv pe termen scurt, dar nu cred că vom vedea o apreciere de o amploare foarte mare. Ar fi foarte important ca indiciile pe care le vor da oficialii americani să fie clare, dar cred că acesţia vor folosi expresii evazive şi se vor feri în a spune ceva concret. Orice incertitudine cred că va adăuga tensiune în pieţe şi va aduce volatilitate accentuată”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.
Şedinţa conducerii Rezervei Federale a SUA (Fed) va începe marţi şi se va desfăşura pe parcursul a două zile.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,53%, iar indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 1,09% peste nivelul de vineri.
Indicele extins BET-XT a încheiat ziua în urcare cu 0,53%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,1%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK include cele mai lichide 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi, Fondul Proprietatea, dar şi titlurile băncii austriece Erste (EBS).
Acţiunile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,63% peste şedinţa precedentă.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 20,94 milioane lei, mult sub rulajul de vineri, de 64,8 milioane lei (14,4 milioane euro).
Jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiuni Fondul Proprietatea (7,28 milioane lei) şi Erste Bank (3,19 milioane lei).
Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut luni cu 1,89%, la 0,647 lei, iar titlurile Erste au închis în scădere cu 0,94%, la 105 lei.
Totodată, au fost realizate tranzacţii deal cu acţiunile Transgaz (2,4 milioane lei) şi OMV Petrom (1,81 milioane lei), precum şi câteva tranzacţii negociate mai mici cu titluri SIF Moldova (878.000 lei) şi BRD (233.000 lei).
„În acest moment, cu câteva excepţii, nu mai vedem interes pentru companiile locale, iar această situaţie cred că va persista şi în cursul lunilor următoare. E posibil să asistăm la o perioadă de acumulare, dar pe volume mici şi cu o tendinţă descrescătoare”, a spus Necula.
Acţiunile Transgaz (TGN) au consemnat al treilea rulaj din piaţa pricipală, de 1,15 milioane lei. Titlurile au crescut cu 1,33%, la 191 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de doar 256.000 de lei, mult sub rulajul de vineri, de 40,7 milioane lei (9,1 milioane euro), când a fost transferat un pachet de 47,2% din acţiunile Argus, în valoare cumulată de 40,5 milioane lei (9,1 milioane euro).
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,8%, iar bursa din Statele Unite a deschis tot în urcare, revenind după declinul de săptămâna trecută.