Bursa a închis în scădere. Rulajul a rămas redus

Economica.net
04 09. 2013
bvb_rasdaq_90530400

Piaţa a deschis ziua indecis, iar după prima jumătate de oră de tranzacţionare indicele general BET-C a început să scadă treptat.

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au continuat să vizeze doar câteva acţiuni, astfel că rulaje de peste 100.000 de lei au înregistrat doar acţiunile emise de 12 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„Rulajele înregistrate în ultimele zile la Bursa de Valori Bucureşti au fost reduse, cel mai probabil investitorii pregătindu-se să participe la oferta publică iniţială de la Nuclearelectrica, evoluţia fiind influenţată şi de tensiunile înregistrate la nivel global. Notăm potenţialul unui conflict militar în Siria, aşteptările privind reducerea cuantumului pachetului de relaxare monetară (QE) sau atingerea nivelului maxim de îndatorare în SUA printre temerile din prezent”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Gherghe, analist la casa de brokeraj Tradeville.

Totodată, analistul Tradeville menţionează că sunt şi semnale pozitive pentru următoarele trimestre, politica de relaxare monetară implementată de BNR, semnarea unui acord preventiv cu FMI sau îmbunătăţirea situaţiei economice în Europa urmând să ofere impulsul necesar pentru creşterea acţiunilor de la BVB.

„Pe lângă acestea se adaugă şi listările companiilor de stat programate pentru următoarele 12 luni, dar şi potenţialul ca strategiile noii conduceri a BVB să dea roade şi astfel să atragă un număr mai mare de companii”, a mai spus Gherghe.

La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,5%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,48% sub închiderea de marţi.

Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,6%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,43% sub şedinţa precedentă.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,6%.

Jucătorii au transferat în total acţiuni de 15 milioane lei ( 3,3 milioane euro), cu 64% sub rulajul de marţi, de 23,5 milioane lei (5,3 milioane euro).

Cele mai lichide au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu operaţiuni de 4,14 milioane lei. Cel mai recent transfer cu acţiunile FP a fost realizat la 0,681 lei, preţ în scădere cu 0,15%.

Rulajul de pe piaţa Rasdaq a scăzut la 189.000 lei, de la 2,8 milioane lei în şedinţa precedentă. Lichiditatea de marţi a fost susţinută în principal de tranzacţii cu 15% din acţiunile firmei Amplo Ploieşti (AMPL), pentru aproape 2 milioane lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,7%, jucătorii fiind tot mai îngrijoraţi privind amplificarea tensiunilor din Siria, care ar putea culmina cu o intervenţie militară a SUA şi a statelor aliate.