Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni pe piaţa principală s-a cifrat la circa 4,38 milioane de euro, fiind realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 56 de companii, din care 15 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, iar 30 au scăzut.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Fondului Proprietatea – 3,28 milioane de lei, Romgaz – 3,08 milioane de lei, şi cele ale SIF3 Transilvania – 1,58 milioane de lei.
Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate, a scăzut cu 1,15%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a coborât cu 0,87%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi s-a depreciat cu 0,34%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,56%.