Bursa a închis în stagnare, pe un rulaj redus
Şedinţa de vineri a fost una liniştită, piaţa fluctuând foarte uşor încă de la deschidere, în condiţiile în care puţini investitori au intrat la tranzacţionare. Rulaje de peste 100.000 de lei au înregistrat doar 16 din acţiunile emise de cele 79 de companiil listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
La închiderea pieţei principale, indicii BET (al celor mai lichide zece acţiuni) şi BET-NG (care urmăreşte sectorului energetic) se situau foarte aproape de nivelul de joi.
Indicele BET-XT, al celor celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a închis cu 0,19% peste nivelul de la finalul şedinţei anterioare.
În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care urmăreşte cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a crescut cu 0,33%.
Jucătorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de 12,6 milioane lei ( 2,9 milioane de euroeuro), în scădere faţă de faţă de lichiditatea de joi, de 17,9 milioane lei (4,1 milioane de euro).
Aproape 70% din lichiditatea de vineri a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (7 milioane lei) şi titlurile SIF Transilvania (1,6 milioane lei)
Totodată, au fost operate două deal-uri, unul cu titlurile FP (1,98 milioane lei) şi unul cu acţiunile BRD (780.000 lei). Titlurile Fondul Proprietatea au fost cedate la un preţ de 0,66 lei, în stagnare, iar tranzacţia deal cu acţiunile băncii a fost perfectată la o cotaţie de 7,8 lei, în creştere cu 0,26%.
Pe piaţa principală, acţiunile Fondul Proprietatea au închis tot la 0,66 lei, iar acţiunile BRD au crescut cu 0,13%, la 7,79 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 944.000 lei, în creştere faţă de rulajul de joi, de 105.000 de lei.
Aproape 80% din lichiditate a fost asigurată de un transfer cu acţiunile Companiei Hoteliere Intercontinental Bucureşti (RCHI), în sumă de 740.000 lei. Operaţiunea a fost realizată la un preţ de 0,04 lei, în scădere cu 42,69 % faţă de referinţă.
Compania, care administrează hotelul Intercontinental din Capitală, a anunţat joi rezultate obţinute anul trecut. Firma a încheiat anul 2012 cu pierderi de 705.000 de lei, faţă de un rezultat pozitiv de 1,18 milioane de lei înregistrat în anul precedent.