Bursa a închis joi în scădere, pe un rulaj de 30 de milioane de euro
Au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 48 de companii, din care 22 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, iar 19 au scăzut.
Indicele BET-TR s-a depreciat cu 0,25%, indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,20%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a coborât cu 0,26%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a pierdut 0,15%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,27%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,03%.