Bursa a închis marţi în creştere, pe o lichiditate susţinută de acţiunile Electrica şi FP

Indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a crescut marţi cu 0,62%, în timp ce rulajul pieţei de acţiuni s-a cifrat la peste 5,59 milioane euro, susţinut de tranzacţiile cu acţiuni Electrica şi Fondul Proprietatea.
Economica.net - mar, 25 nov. 2014, 17:22
Bursa a închis marţi în creştere, pe o lichiditate susţinută de acţiunile Electrica şi FP

Au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 50 de companii, din care 20 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, iar 24 au scăzut.

Indicele BET-TR s-a apreciat cu 0,62%, indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,56%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a urcat cu 0,48%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a crescut cu 0,69%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,42%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,20%.

Te-ar mai putea interesa și
Scurgeri de acid sulfuric în Comarnic
Scurgeri de acid sulfuric în Comarnic
Populația a fost avertizată luni, prin mesaj RO-ALERT, despre incidentul chimic de la Comarnic, unde sunt scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă aflată pe DN 1, scrie Agerpres....
SUA cumpără mașini și componente de aproape 700 de miliarde de dolari anual. Toate vor fi taxate cu 25%
SUA cumpără mașini și componente de aproape 700 de miliarde de dolari anual. Toate vor fi taxate cu 25%
Președintele SUA, Donald Trump, a continuat amenințările cu noile tarife la mașinile importate, spunând că o taxă ...
Noile tarife pe care le vom anunța săptămâna aceasta vor afecta toate țările – Donald Trump
Noile tarife pe care le vom anunța săptămâna aceasta vor afecta toate țările – Donald Trump
Președintele Donald Trump spune că noile tarife pe care urmează să le anunțe săptămâna aceasta vor afecta toate țările, ...
SUA nu vor obține Groenlanda – Jens-Frederik Nielsen, noul prim ministru al Groenlandei
SUA nu vor obține Groenlanda – Jens-Frederik Nielsen, noul prim ministru al Groenlandei
Statele Unite nu vor obține Groenlanda, a afirmat noul prim-ministru Jens-Frederik Nielsen într-o postare făcută duminică ...