Bursa a înregistrat joi scăderi pe majoritatea indicilor
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile BRD – Groupe Societe Generale au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 5,51 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu 4,01 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea, cu 3,41 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroaparataj, care s-au apreciat cu 14,95%, urmate de cele ale Ves (+13,64%) şi Codmag (+5%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Dafora (-4,31%), Şantierul Naval Orşova (-3,79%) şi Transgaz (-2,94%).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,6%, la 10.144,16 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere de 0,57%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,45%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,27%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,23%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 1,19%.